Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Verificări la calitatea şi conţinutul suplimentelor alimentare


Reprezentanții Autorității pentru Protecția Consumatorilor și cei ai Agenției Anti-Doping vor verifica conținutul și calitatea suplimentelor alimentare comercializate în România, după ce s-a constatat că multe dintre produsele de pe piață conțin substanțe interzise, nemenționate pe etichetă. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Agenția Națională Anti-Doping au încheiat, marți, un protocol de colaborare care vizează înăsprirea controalelor în cazul suplimentelor alimentare la nivelul unităților de comercializare, cât și verificarea respectării normelor legale privind etichetarea. Președintele Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), Graziela Vâjială, a declarat, după semnarea protocolului, că producătorii și comercianții de suplimente alimentare sunt obligați să garanteze „lipsa de nocivitate pentru consumatori”. „Cu toate acestea s-a constatat, atât în România, cât și în plan internațional, că suplimentale alimentare sunt surse de substanțe de dopaj”, a spus Graziela Vâjială. Ea a precizat că în România nu există niciun cadru legal unitar, ceea ce face ca piața acestor produse să fie greu de controlat, conform exigențelor UE. „De asemenea, lipsa testării produselor în momentul eliberării avizelor de notificare a suplimentelor alimentare lasă posibilitatea comercializării unor suplimente alimentare ce conțin sau sunt contaminate cu substanțe aflate în «lista interzisă»”, a mai spus președintele ANAD. Aceasta a adăugat că testările efectuate de ANAD pe 109 suplimente alimentare, consumate de către sportivi, au evidențiat că 14 dintre acestea (12 la sută din total) conțineau substanțe de dopaj sau aveau ca efect modificări ale procesului de excreție. „Apariția pe piața internă a unor produse periculoase, care prin denumire, compoziție și prezentare induc în eroare consumatorii ca fiind produse cosmetice, ceaiuri, tincturi sau uleiuri aromatice, a constituit o bază de pornire pentru noi, ca autorități ale statului (…) să colaborăm în vederea eliminării de pe piață a unor produse cu efect similar stupefiantelor și chiar pentru îmbunătățirea cadrului legislativ actual privind aceste produse”, a declarat președintele ANPC, Constantin Cerbulescu.
Reprezentanții celor două instituții au solicitat, într-un memoriu trimis Guvernului, elaborarea unei legi unitare privind modul de comercializare și utilizare a suplimentelor alimentare.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?