Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Dăruieşte o carte copiilor din Tîrîtu!


Cărțile donate de cititorii noștri copiilor din Tîrîtu se înmulțesc pe zi ce trece. Ieri, mai mulți focșăneni au adus la sediul redacției multe volume cu povești. Majoritatea au dorit ca darul lor, făcut din inimă, să rămînă anonim, alții și-au arătat disponibilitatea de a face lobby pentru campania inițiată de cotidianul nostru. Printre aceștia, directorul executiv al Agenției „Modern” a Băncii Comericiale Române, Eduard Lăzărică, care, dincolo de cărțile și CD-ul donate, a spus că va povesti tuturor colegilor săi despre viața copiilor din Tîrîtu, cărora intenționăm să le realizăm o bibliotecă în cadrul școlii. Teodora Fîntînaru, directorul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”, instituție care s-a alăturat demersului nostru într-un real parteneriat, a declarat că pe lîngă cărțile ce vor fi dăruite din fondul de carte al Bibliotecii, va trimite și un raft în care să fie așezate acestea. „Vom face afișe pentru fiecare secție a Bibliotecii prin care să aducem la cunoștința cititorilor noștri această Campanie. De asemenea, avem pregătite spații de depozitare și vom face cunoscută Campania și școlilor și grădinițelor. Cărțile pot fi aduse la oricare dintre sediile noastre”, a declarat Teodora Fîntînaru.
Așadar, oricine dorește să contribuie la înființarea unei biblioteci pentru copiii din satul Tîrîtu, comuna Poiana Cristei, este așteptat cu o carte fie la sediul redacției noastre, fie la oricare dintre sediile Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”.  Reamintim că în acest sat, izolat de restul lumii cea mai mare parte din an din pricina drumurilor impracticabile, trăiesc peste 100 de copii. Dintre aceștia, 73 sînt înscriși la școala și grădinița din localitate. Mulți nu au televizor iar la magazinul din sat nu se aduc nici măcar rechizite, ce să mai zicem de cărți. Ca urmare, cei peste 100 de copii din Tîrîtu cresc fără să cunoască alte povești decît cele de viață, auzite din gura părinților lor. Dacă dorești să aduci frumusețea poveștilor în viața acestor prichindei, te așteptăm la redacția noastră sau la oricare dintre sediile Bibliotecii Județene, cu o carte pentru aceștia. Copilărește-te și fă, cu fiecare poveste, cîte un copil fericit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?