Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

PSD va sprijini uninominalul majoritar într-un singur tur de scrutin


PSD a decis, la ședința grupurilor parlamentare reunite, să sprijine la dezbaterile din Parlament va-rianta de vot uninominal majoritar într-un singur tur de scrutin, a declarat președintele formațiunii, Mircea Geoană. Liderul PSD a argumentat că partidul a decis să sprijine varianta de vot uninominal într-un singur tur de scrutin, iar nu pe cea în două tururi, pentru care militase pînă acum, din rațiuni legate de posibilitatea conturării unei majorități parlamentare, dar și din motive legate de necesitatea reducerii costurilor campaniei electorale. Geoană a mai spus că PSD nu mai susține varianta în două tururi de scrutin întrucît aceasta nu se bucură de o majoritate în Parlament. El a apreciat că vechiul proiect al PSD a fost „ucis” o dată de PD, cînd a votat alături de PNL pentru proiectul ProDemocrația, respins de Curtea Constituțională, iar a doua oară de președintele Traian Băsescu, care a organizat un referendum pe tema votului uninominal. Geoană a acuzat „oportunismul și cameleonismul” democraților, referindu-se la faptul că reprezentanții PD în Comisia de Cod electoral au votat împotriva variantei de vot uninominal propuse de PSD, iar după re-ferendumul declanșat de Traian Băsescu au declarat că susțin varianta social-democraților. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?