Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Ingredient pentru reducerea poftei de mîncare


Cercetătorii britanici lucrează la un extract de plante care să poată fi adăugat în compoziția alimentelor de tip fast food și a altor produse bogate în grăsimi, precum chips-urile, pentru a reduce pofta de mîncare și, implicit, obezitatea. Cercetătorii cred că acest ingredient minune ar putea să ajute persoanele care țin dietă să se limiteze la mici porții din alimentele bogate în grăsimi și zaharuri, cu scopul de a preveni obezitatea, informează dailymail.co.uk. Ingredientul, care se găsește în mod natural în majoritatea plantelor, semințelor și cerealelor, poate fi adăugat în orice aliment bogat în grăsimi și zaharuri, putînd combate senzația de foame timp de pînă la 12 ore. Este vorba de lipidele care se găsesc în părțile cloroplaste ale celulelor plantelor, utilizate în fotosinteză. Acestea se gă-sesc în ovăz, grîu și semințe comune. Compusul acționează prin „învelirea grăsimii” înainte de digerare, astfel încît enzimele care o descompun lucrează mai lent ca de obicei. Acest fenomen semnalizează creierului că stomacul este plin, chiar dacă acesta este doar pe jumătate plin. Experții de la Institute of Food Research din Norwich, care urmează să testeze produsul pe subiecți umani, speră ca peste cîțiva ani să lucreze cu producătorii alimentari la dezvoltarea acestui supliment. Însă cercetătorii cred că aceștia vor fi reticenți la idee, pentru că oamenii ar cumpăra cantități mai mici din produsele lor. „Testele au demonstrat că, în laborator, cînd izolăm lipidele, acestea pot elimina pofta de mîncare. Teoretic, acestea ar putea fi adăugate în orice produs care conține grăsime”, a indicat coordonatorul proiectului, profesorul Peter Wilde. Pe piață există deja cîteva produse care reduc senzația de foame, potrivit producătorilor lor. Este vorba mai ales de alimente pe bază de fibre care se găsesc în grîul integral. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?