Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Ploaia a dărîmat o casă la Mărăşeşti


Ploile abundente din ultimele ore au dărîmat o casă la Mărășești și au inundat alte 7 gospodării. Primarul orașului, Emilian Brașov, a declarat că, ieri, au căzut cantități impresionante de precipitații, respectiv 50 de litri pe metru pătrat, iar vîntul a suflat cu putere. Din fericire nu au fost probleme cu alimentarea cu energie electrică. „O casă din chirpici s-a dărîmat de tot, iar alte 7 gospodării au fost inundate. Proprietarii pot locui în ele, așa că nu sînt probleme. Pe parcursul întregii zile am intervenit cu două mașini și o motopompă pentru evacuarea apelor din gospodăriile oamenilor. Am fost ajutați de cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și pompierii din Panciu. Inundațiile s- au produs din cauza precipitațiilor abundente, dar și pentru că Mărășeștiul nu are decît o canalizare deschisă. Pentru realizarea unui sistem de canalizare închis și a unei stații de epurare am avea nevoie de 10 milioane de lei, bani pe care nu sper să-i primesc vreodată. Sper să facem aceste investiții cu fonduri PHARE sau structurale”, a declarat primarul Emilian Brașov. Strat de zăpadă de 20 de centimetri În cursul zilei de ieri, cel mai mult a nins la Vintileasca unde stratul de zăpadă era de 20 de centimetri. De asemenea, în această zonă a fost semnalat și fenomenul de viscol. Dispecerul de serviciu de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) a precizat că la Lepșa stratul de zăpadă era de 15 centimetri, iar la stația hidrometrică Herăstrău de 3 centimetri. În intervalul 7.00-17.00 a plouat din abundență la Cosmești, unde s-au înregistrat 33,7 litri pe metru pătrat. La stația hidrometrică Vintileasca s-au înregistrat 25,8 litri pe metru pătrat, Tătaru- 24,2 litri pe metru pătrat, Reghiu și Colacu- cîte 22,7 litri pe metru pătrat, Ciuruc- 22 litri pe metru pătrat, iar la Adjud 15,6 litri pe metru pătrat. „Deși debitele rîurilor au crescut nu au fost depășite cotele de apărare, așa că nu sînt probleme. Doar pe rîul Zeletin, dar pe raza județului Galați, au fost depășite cotele de apărare”, a spus dispecerul de serviciu de la SGA. Precipitațiile abundente au distrus podul provizoriu care făcea legătura peste rîul Milcov între localitățile Cîmpeneanca și Odobasca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?