Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Păncenii nu au solicitat urna mobilă


Nici unul dintre cei 7.900 de pănceni cu drept de vot nu și-au exprimat ieri dorința de a vota la domiciliu. Deși, conform prevederilor legii, alegătorii netransportabili precum și cei care se află în imposibilitatea de a se prezenta la secția de votare din cauza invalidității sau a unei boli, aveau posibilitatea să solicite urna mobilă, nici unul dintre aceștia nu a adresat în scris vreo cerere în acest sens, deși organizatorii scrutinului erau pregătiți atît cu buletinele de vot și cu ștampilele, dar mai ales pentru transportul lor în condiții de maximă securitate. „Aveam pregătite 18 urne mobile, corespunzătoare celor 9 secții de votare care s-au organizat în cadrul circumscripției noastre. Deși am anunțat din timp cine poate vota la urna mobilă, nici un alegător din oraș ori din cartiere nu s-a folosit de această facilitate”, ne-a declarat primarul Ion Petre, care s-a declarat totuși mulțumit de participarea la vot a concetățenilor săi: „Scrutinul s-a desfășurat fără nici un incident, nu am primit nici o sesizare din partea președinților secțiilor de votare sau din partea alegătorilor în legătură cu o eventuală propagandă electorală făcută de membrii sau simpatizanții formațiunilor politice sau prin intermediul afișelor. De altfel, pentru prevenirea oricăror probleme de acest gen, am ținut în permanență legătura cu efectivele de jandarmi și pompieri care au asigurat atît paza secțiilor de votare, cît și a împrejurimilor acestora”, a mai spus edilul păncean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?