Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Finanţele ar putea renunţa la raportările semestriale


Agenții economici ar putea scăpa de raportările semestriale către Fisc datorită implementării unei directive europene referitoare la simplificarea publicității informațiilor despre firme, a anunțat ieri, în cadrul unui seminar desfășurat la Focșani, directorul Ministerului Economiei și Finanțelor, Georgeta Petre. Seminarul organizat de grupul de presă „Tribuna economică” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, a avut ca temă „Raportul contabilitate-fiscalitate în condițiile reglementărilor aplicabile pentru exercițiul 2007”. Directorul MEF, Georgeta Petre, a arătat că, potrivit directivelor europene, raportările semestriale ale firmelor ar putea fi eliminate deoarece se dorește simplificarea și scăderea costurilor pentru agenții economici. „Ne gîndim la această posibilitate. Trebuie să fie găsite anumite modalități de simplificare pentru agenții economici”, a arătat Georgeta Petre precizînd că aceste raportări nu se adresează statului ci, în primul rînd, acționarilor și investitorilor în firmă. În fața celor aproape 30 de reprezentanți ai firmelor vrîncene, reprezentantul MEF a explicat că șefii departamentelor de contabi-litate ai firmelor răspund în primul rînd în fața acționa-rilor, a proprietarilor firmelor și apoi în fața organelor de cercetare fiscală. Ea a arătat că la nivelul fiecărei societăți ar trebui să existe un pachet de politici contabile aprobat de Consiliul de administrație al firmei. Prin aceasta s-ar pune capăt discuțiilor despre modul de a face contabilitate la nivelul unei firme, iar organele fiscale sau auditorii ar ști ce trebuie să urmărească. De asemenea, Georgeta Petre a subliniat că una dintre îndatoririle contabilului este să se asigure că profitul obținut la sfîrșitul anului este real și nu doar în hîrtii. Nu în ultimul rînd, s-a precizat că definiția dividentelor din Codul Fiscal este complexă, iar obținerea de bunuri sau servicii de către acționarii unei firme nu scapă de sancțiunile inspectorilor fiscali atunci cînd nu se respectă legea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?