Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Liberalii îşi bat joc de pensionari


2,35 lei, atît a considerat Guvernul li-beral să acorde drept indemnizație lunară, pensionarilor care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din anii 1950-1961. Cu alte cuvinte, contravaloarea a două pîini e suficientă pentru toate suferințele îndurate de aceștia pe șantierele patriei. Potrivit unei Hotărîri aprobate de legislativ, începînd cu luna octombrie s-a indexat cu 5% indemnizația acestor persoane, dar și cele acordate pentru activitatea de liber profesionist, a artiștilor interpreți sau executanți din România. Astfel, indemnizația lunară neimpozabilă acordată în baza Legii nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției generale a Serviciului muncii în perioada 1950-1961 va fi în valoare de 2,35 lei. Totodată, indemnizațiile lunare, în sume fixe, acordate în baza Legii nr. 109/2005, în funcție de categorii (I, II și III) pentru artiști interpreți și executanți, vor fi în valoare de 315 lei, 236 lei și, respectiv, 184 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?