Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Vrîncenii au restanţe la stat de 1,2 milioane lei


Aproape 2.400 de vrînceni au datorii la stat de peste 1,2 milioane lei reprezentînd diferențe la impozitul pe venit care trebuie plătit la bugetul de stat. O situație a Direcției Ge-nerale a Finanțelor Publice arată că pînă la sfîrșitul lunii septembrie au fost emise 4.929 decizii de impunere către contribuabilii vrînceni. 355 dintre aceștia trebuie să primească din partea statului peste 411 mii lei. Pînă la 30 septembrie, s-au înregistrat și un număr de 121 retururi de decizii, din diverse motive. Cei în cauză fie s-au mutat de la adresa de pe plic, fie au plecat în străinătate. De asemenea, pentru 24 de decizii s-a procedat la comunicarea prin publicitate. Deciziile sînt emise pe baza declarațiilor speciale privind veniturile realizate care au fost depuse de contribuabili dar și a celorlalte informații aflate la dispoziția organelor fiscale, se arată într-un comunicat al DGFP. Reprezentanții fiscului au precizat și modalitățile în care vor fi restituite dife-rențele de impozit pe venit către contribuabili. Astfel, dacă „organul fiscal deține informații privind conturile de card de debit în lei ale contribuabililor, restituirea sumelor se va face prioritar prin virament bancar”. În cazul celor despre care fiscul nu deține informații referitoare la conturile de card, restituirea sumelor se va face fie prin numerar, fie prin mandat poștal. „Diferențele de impozit pe venit de restituit, mai mici de 5 lei, rezultate din deciziile de impunere a-nuală sau rămase după compensarea cu eventualele debite neachitate, după caz, rămîn în evidența fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare. Aceste sume se restituie în numerar, numai la soli-citarea contribuabilului, sau atunci cînd, cumulat, suma de restituit depășește limita menționată”, se arată în comunicatul DGFP. În cazul diferențelor de impozit cuprinse între 5 și 150 lei, acestea se restituie prin mandat poștal. Pentru diferențele de impozit mai mari de 150 lei, inclusiv, acestea se restituie de unitățile de trezorerie în numerar, la data programării înscrisă în înștiințarea de restituire sau potrivit opțiunii exprimate de contribuabili, respectiv mandat poștal sau virament bancar. Programarea se face în funcție de capacitatea fiecărei unități de trezorerie, precizează DGFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?