Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Recomandări pentru stranieri de la poliţişti


Numărul mare al accidentelor în care au fost implicați stranierii, de la începutul lunii august și pînă în prezent, soldate cu decesul unor persoane (cazul subofițerului de la Penitenciarul Focșani) și avarierea autoturismelor (cazul ambulanței de grad zero) i-a determinat pe polițiștii rutieri să tragă un semnal de alarmă. În acest sens, conducerea Serviciului Poliției Rutiere Vrancea aduce la cunoștința șofe-rilor obișnuiți să conducă mai mult în străinătate, o serie de recomandări. Acestea se adresează deopotrivă șoferilor de autoturisme cît și celor de mopede sau motociclete. „Cetățenilor români care s-au întors acasă le rea-mintim că legislația în domeniu este la fel de fermă și în România, iar regulile de circulație trebuie respectate oriunde s-ar deplasa cu mașina. În cazul conducătorilor de mopede, aceștia trebuie să aibă vîrsta de peste 16 ani. Ei pot circula doar dacă au un atestat că au absolvit un curs teoretic la școlile de șoferi. Pentru siguranța lor, să poarte cască de protecție. Seara sau în condiții de vizibilitate redusă, să poarte vestă reflectorizantă. Mopedul să fie dotat cu lumină albă în față, iar în spate să aibă dispozitiv reflectorizant de culoare roșie; pentru semnalizarea schimbării direcției de mers-lumina de culoare galbenă. Să nu transporte alți pasageri în spate dacă mopedul nu este prevăzut cu un al doilea loc. Mopedul trebuie să fie înregistrat la primărie și să aibă asigurare obligatorie”, îi atenționează polițiștii pe șoferii de mopede. Respectați-vă partenerii din trafic ! SPR Vrancea are sfaturi și pentru șoferii veniți acasă, din țările membre UE, cu mașini puternice. Aceasta pentru că, doar în urmă cu trei zile, un bărbat de 30 ani, a murit într-un accident rutier, după ce un VW înmatriculat în Italia, condus de un tînăr de 19 ani, i-a tăiat calea. Subofițerul Ionuț Munteanu nu a avut nici o șansă de supraviețuire în urma impactului cu autoturismul condus de Valentin Costache, acesta din urmă obținîndu-și carnetul de conducere în Italia, nu cu mult timp în urmă. Pentru a preîntîmpina producerea altor tragedii, polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste o mai mare vigilență în trafic. „Nu conduceți agresiv, astfel încît să-i forțați pe ceilalți participanți la tra-fic să recurgă la manevre ce pot genera accidente. De exemplu: nu utilizați semnale acustice ori «flash-uri» și nu vă apropiați la o distanță necorespunzătoare de cei care se deplasează în fața dumneavoastră pe aceeași direcție de mers, pentru a-i obliga să schimbe banda de circulație, întrucît în unele situații această manevră nu este posibil de efectuat. Nu vă angajați în depășiri hazardate! Gîndiți-vă că acasă vă așteaptă cineva drag, iar din cauza imprudenței dumneavoastră pot deveni victime alți participanți la trafic, nevinovați! Respectați limitele legale de viteză! Reamintim, dacă mai era cazul, că în inte-riorul localităților viteza legal admisă este de 50km/h; pe drumurile expres, naționale și europene: 100 km/h, iar pe celelalte categorii de drumuri (inclusiv cele județene), 90 km/h . Efectuați manevra de depășire a altui autovehicul numai după ce v-ați asigurat că aceasta se poate face în condiții de maximă siguranță atît pentru dumneavoastră cît și pentru ceilalți participanți la tra-fic. La fel trebuie să procedați și în cazul efectuării manevrei de întoarcere”, au conchis polițiștii rutieri vrînceni. Motocicliștii aduc un ultim omagiu colegului lor Ieri seară, mai mulți bikeri, membri ai celor două cluburi de motocicliști din Vrancea, urmau să meargă la Odobești, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Ionuț Munteanu. „Era un coleg de-al nostru și ne doare cînd pierdem pe cîte cineva. Am decis să mergem la Odobești, la familia lui Ionuț, pentru a ne prezenta omagiile. Am înțeles că înmormîntarea va avea loc luni. S-ar putea să ne prezentăm și la fune-ralii, incluzîndu-i aici pe toți bikerii din județ”, a spus Daniel Ungureanu, președintele Motor Club Wandereres (Rătăcitorii). Vă rea-mintim că în timp ce conducea o motocicletă Suzuki, Ionuț Munteanu, în vîrstă de 30 ani, subofițer de la Penitenciarul Focșani, a intrat într-un VW Golf, condus de Valentin Costache, 19 ani, care a schimbat direcția de mers spre stînga fără să se asigure corespunzător. Casca și bucățile de tablă au acționat ca o ghilotină pentru tînărul subofițer, secționîndu-i acestuia gîtul. Moartea a fost instantanee. Medicii și echipajul de la descarcerare, sosiți la fața locului, nu au mai putut face nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?