Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Oseminte umane dezgropate la marginea Focşaniului


Oseminte umane, aflate într-o avansată stare de descompunere, au fost descoperite, la sfîrșitul săptămînii trecute, de cîțiva muncitori care efectuau săpături la ieșirea din Focșani, în zona ba-rierei Mărășești. Spe-riați, muncitorii i-au anunțat pe polițiști, care s-au deplasat la fața locului pentru a stabili dacă au de-a face cu o vreo crimă sau dacă osemintele datează din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Ofițerul de serviciu de la Poliția municipiului Focșani a fost sesizat cu privire la faptul că în timpul efectuării unor săpături, pe un teren aflat la ieșirea din Focșani spre Mărășești, au fost descoperite niște ose-minte. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la ni-velul Poliției Focșani, care a găsit oseminte umane aflate într-o stare avansată de descompunere. Oasele au fost ridicate în ve-derea expertizării, iar cercetările continuă”, a precizat comisarul Mariana Apostol. În urmă cu cîteva zile, un localnic din Bolotești, Åžtefan Sîchin, a descoperit, la rîndu-i, mai multe oseminte umane, în timp ce săpa în spatele casei. După ce au studiat oasele și ținînd cont de gradul de descompunere, polițiștii judiciariști au înclinat să creadă că acestea ar aparține unei persoane care a decedat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, probabil fiind vorba despre un militar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?