Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

PSD cere anularea discuţiei privind deşeurile


PSD cere primului-ministru și ministrului Mediului anularea oricăror discuții cu partea italiană pe tema depozitării deșeurilor menajere din Italia, precum și o declarație publică, în comun, a celor doi oficiali, pentru clarificarea acestei probleme extrem de grave. Într-un comunicat remis, marți, PSD susține că ideea depozitării deșeurilor menajere ale Italiei pe teritoriul României este total inacceptabilă, mai ales în condițiile în care țara noastră nu dispune încă de tehnologii la standarde europene pentru procesarea deșeurilor proprii. „Conform tratatelor UE, România are dreptul de a refuza orice transfer de deșeuri pe teritoriul său pînă în anul 2011. România nu este și nici nu trebuie să devină lada de gunoi a Europei. Nu pentru aceasta am aderat la Uniunea Europeană”, se mai arată în comunicatul PSD. Un grup de experți italieni de mediu se va întîlni, joi dimineață, cu omologi români, tot peste două zile ministrul Attila Korodi urmînd să aibă și el o întrevedere cu ambasadorul Daniele Mancini, pentru clarificarea informațiilor privind posibilitatea depozitării de deșeuri menajere din Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?