Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Adjud, 574 ani de atestare documentară


Adjudenii sărbătoresc, în aceste zile, 574 ani de atestare documentară a municipiului, administrația locală pregătind o serie de manifestări cultural-artistice pentru a marca acest eveniment. Astăzi și mîine vor concerta, pe platoul Casei de Cultură din Adjud, formațiile Hara, Heaven, Bambi, Raoul, Mioara Velicu, Elisabeta Turcu, Maria Ionescu Căpitănescu și Grupul Folcloric Teleormanul. Manifestările dedicate Zilelor Municipiului Adjud se vor încheia cu un foc de artificii. „Este sărbătoarea adjudenilor și îi așteptăm să ni se alăture la manifestările dedicate Zilelor Municipiului. Acțiunile propriu-zise au demarat cu inaugurarea centrului pentru recupe-rarea persoanelor cu handicap și se vor încheia, duminică, cu un superb foc de artificii”, a precizat Constantin Armencea, primarul orașului Adjud. În cimitirul municipal a fost dezvelită, ieri, placa comemorativă închinată eroilor adjudeni căzuți la datorie în Războiul de Independență și Primul Război Mondial. De asemenea, biblioteca municipală a organizat un concurs de cultură generală cu tema „Orașul meu” și o expoziție de carte intitulată „Salvați planeta albastră”, ziua de ieri încheindu-se cu un concert susținut de fanfara militară. Organizatorii acestui eveniment sînt Consiliul Local Adjud, Primăria Adjud și Casa de Cultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?