Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Numai 10 puncte de sacrificare a mieilor


Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a autorizat numai zece puncte de sacrificare a mieilor, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Dintre acestea, șase sînt în abatoarele autorizate provizoriu, pînă în 2009 acestea trebuind să se alinieze normelor Uniunii Europene. DSVSA a autorizat alte patru puncte de sacrificare la Panciu, Mărășești, Movilița și Păunești. Purtătorul de cuvînt al Prefecturii, Cătălin Drăgulescu, a declarat că au fost depuse alte 11 cereri pentru autorizarea spațiilor de sacrificare a mieilor, dar nu au corespuns sanitar-veterinar. Direcția Sa-nitar-Veterinară a anunțat că, în perioada următoare, va fi verificat transportul animalelor vii. Directorul executiv al DSVSA, Ionel Duță, a afirmat că vînzarea cărnii de miel în Piața Moldovei din Focșani se poate face doar în spațiul special amenajat unde actualmente se vînd produse lactate și care corespunde condițiilor de igienă. Reprezentanții DSVSA au mai spus că și comercializarea cărnii de porc trebuie efectuată în condiții legale, adică în boxele de carne și nu pe tarabe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?