Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Angela Similea şi Mihai Trăistariu pe scena Ateneului


Sindicatul artiștilor profesioniști din România „Artis” și Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” organizează în această seară, un spectacol de muzică ușoară la care vor participa cîteva dintre marile nume ale muzicii românești. Pe scena de la Ateneul Popular vor cînta Mihaela Mihai, Angela Similea, Mihai Trăistariu, Mihai Băjenaru. În program mai figurează un număr de cascadorie și o prezentare de modă realizată de „Magic Women”. De asemenea, clasa de canto a Ateneului Po-pular va avea a doua apariție în public, după primul spectacol care a avut loc în cadrul festivalului „Florentin Delmar”. Spectacolul din această seară este dedicat artiștilor profesioniști din România, iar suma obținută din vînzarea biletelor va merge în conturile „Artis”. „Toate încasările din bilete, dar și sponsorizările obținute vor fi direcționate către sindica-tul artiștilor profesioniști. Prețul este de 20 lei, un preț rezonabil pentru un asemenea spectacol și deja avem foarte multe solicitări din partea publicului focșănean”, ne-a declarat directorul Ateneului Popular, Valentin Gheorghiță. Sindicatul „Artis” reunește artiști cunoscuți ai muzicii ușoare, populare sau scenei românești, printre care Oana Pelea, Mircea Albulescu, Angela Similea, Monica Anghel, Dan Bittman, Mirabela Dauer, Floarea Calotă, Nicolae Furdui Iancu, Benone Sinulescu. Președintele Sindicatului „Artis” este Mihaela Mihai, iar o primă realizare a fost aprobarea Legii 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?