Un om al străzii, cu mințile rătăcite, a devenit legendar în lumea copiilor străzii n Aceștia jură că l-au văzut pe cel poreclit „scheletele” cum prinde șobolani și pisici, pe care le înjunghie ca să le mănînce. Un personaj sinistru, care și-a făcut de multă vreme loc în peisajul urbei noastre, a devenit coșmarul copiilor străzii. Deșirat, mizerabil, cu burta lipită de spinare și păduchii colcăindu-i în barbă, omul rătăcește cît e ziua de lungă prin tot orașul. Transportat cu totul în lumea lui, bietul bărbat habar n-are că cei mici fac, îngroziți, pîrtie din fața sa, convinși că pe lîngă pisicile și șobolanii pe care „am văzut cu ochii noștri că le înjunghie”, acesta ar mînca și … copii !!! „Ne ferim din calea lui ! Cînd îl vedem trecem pe partea cealaltă! Dacă ne prinde, ne face și nouă ce le face pisicilor ! L-am văzut cum le prinde și le taie! Le duce în canalul lui și acolo le prăjește și le mănîncă”, este sigur Nicu, un puști care obișnuiește să-și facă veacul la cerșit. Probabil că mulți dintre focșăneni au văzut sinistra ființă bîntuind străzile Focșaniului. Complet străin de prezența celorlalți, bărbatul scheletic și îngrozitor de murdar – devenit acum personaj de coșmar printre copiii străzii – își vede, mereu nestingherit, de activitățile sale. Într-o vreme obișnuia să pipăie cu palmele jegoase pereții clădirilor pe lîngă care trecea. Măsura în neștire, palmă cu palmă, metru după metru zidurile, gardurile, pentru ca apoi să se întoarcă pe același traseu și să măsoare, de data aceasta cu tălpile goale, bordura. Cu brațele întinse de-a dreapta și de-a stînga trupului, cu genunchii chinuiți într-o echilibristică hilară, personajul părea că mai are puțin și-și ia zborul din lumea în care a aterizat fără să știe cînd sau de ce… Astă vară, își dădea trista reprezentație cățărat pe stabilimentul „Ceasului rău”. Dis de dimineață dădea la o parte capacul canalului din curtea Palatului Copiilor și își ițea capul păros și năclăit în noua zi ce-i sta în față. Desculț, cu jegul colcăindu-i printre degete, cu părțile intime dezvelite de sărăcia răpciugoasă a izmenelor de căpătat și cu pieptul scheletic expus prin zdrențuiala cămășii, bărbatul lua străzile la rînd, într-o rătăcire fără sens și fără logică… Apoi, cineva a sudat capacul. Iar în canal au rămas cele cîteva cartoane și urmele de zdrențe printre care-și cuibărea neștiut, trupul scheletic. O vreme, straniul personaj a dispărut din peisaj. Apoi a apărut iar, dintr-o dată îmbrăcat cu haine mult prea largi pentru torsul său costeliv, cu pantaloni mult prea scurți și încălțat cu ghete scîlciate din care gleznele apăreau stranii, asemeni unor prelungiri nefirești, dar imperios necesare ca să facă conexiunea cu trupul… Åži-a căutat culcuș prin alte părți. Mînat doar de spiritul de conservare, s-a hrănit din gunoaie și și-a creat mereu un confort iluzoriu în vapori de aurolac. S-a ascuns prin tarabele piețelor, prin subsolurile insalubre ale blocurilor, prin canalele puturoase, eliberate de capace, prin cotloanele cele mai ascunse ale urbei… Ieri, am întîlnit din nou straniul personaj. Ieșise iarăși la lumină scormonind, cu privire înfometată, de animal hăituit, prin crăpăturile de la temeliile blocurilor. Avea o nouă ocupație. Aduna tacticos gunoaiele găsite acolo. Le pitula grăbit, sub haina zdrențuită, iar cînd se depărta suficient de la „locul faptei” le scotea doar ca să le risipească și să repete figura, un bloc mai încolo. „Spaima copiilor”, un suflet rătăcit sau un pericol real ? M-am apropiat cu oarecare teamă de omul despre care atîția copii mi-au povestit că trebuie să se ferească. S-a oprit, surprins că cineva îl cadorisește cu atenție. În ge-neral, lumea se ferește de el ! Singurul gest de bunăvoință recunoscut și apreciat de mintea sa este cadorisirea cu cîte-o sticlă de rașpincă ori sticluța cu aurolac care i se dă la un magazin, cu rabat de preț… Într-un pumn strîngea bucata de tablă ascuțită cu care scormonea prin firidele blocurilor. Iar pe măsură ce întrebările mele se înmulțeau, se lovea cu aceasta, amenințător, în palma cealaltă. Dintr-o dată, fața mînjită i s-a luminat într-un zîmbet larg, scoțînd la iveală un șir de dinți incredibil de albi, de frumoși ! Buzele au mimat primul răspuns curiozității mele: „Constantin”. Tot așa, pe muțește, am aflat că are 25 de ani. Iar cu gesturi semnificative mi-a explicat că vrea să bea. Åži că locuiește … sub pămînt ! Mi-a indicat efectiv direcția „dormitorului” său cu degetul arătător, subțire și noduros, al mîinii stîngi pe care jegul a devenit a doua piele. „Spaima copiilor” mi s-a dezvăluit pe loc, exact așa cum este ! Un biet om fără nici un Dumnezeu, cu sufletul rătăcit și mințile pierdute, care bîntuie fără folos străzile. Nimeni nu poate însă garanta că, într-un acces de furie provocat de cine știe ce conflict creat în lumea sa zbuciumată, nu va strînge la un moment dat un om de gît ! Sau că nu-și va folosi unealta cu care scormonește, ca armă împotriva cine știe cărui copil neajutorat… „Prinde pisici și le înjunghie !” Copiii care-și fac veacul pe stradă încercînd să cîștige ceva bănuți din mila trecătorilor, sînt absolut convinși că „scheletele” (după cum l-au poreclit) este un soi de stafie de care musai trebuie să se ferească ! Unii dintre ei, care locuiesc în vestitul bloc NATO, au povestit cu sufletul la gură, că le este tare frică să mai iasă noaptea din casă de cînd Constantin și-a găsit adăpost printre gunoaiele lor. „L-am văzut cu ochii mei că prinde pisici și le înjunghie !”, spune Nicu, în timp ce colegul său de „meserie”, Gigi, este convins că „prinde și șobolani ! Îi taie și-i mănîncă ! Åži se dă la noi, trebuie să fugim de el”. Doar un zvon a trebuit pentru ca o istorie întreagă să se răspîndească precum fulgerul în rîndul copiilor străzii. Åži din acel moment, poveștile de groază despre acest om s-au înfiripat și s-au amplificat așa cum numai mintea unui puști o poate face. La urma urmei, ce pot crede bieții pici despre un personaj atît de straniu, care mai este și mut pe deasupra și care iese cînd ți-e lumea mai dragă din firidele cele mai mizerabile ale urbei, pe care la rîndul lor le cunosc atît de bine ! „S-a dat la mine cu cuțitul, are unul lung de tot, care sclipește ! Făcea scheme în fața mea și am fugit tare pînă acasă, de abia am reușit să scap de el!”, a explicat și Gina, o fetiță cu ochi mari și întunecați de groaza pe care chipurile, a trăit-o! Cine este cu adevărat Constantin, de unde vine și ce s-a întîmplat cu el, poate c-o știi poliția. Åži mai ales, poate-o știi cineva dacă este sau nu pericol public, dacă trebuie ori ba să umble liber… Copiii străzii știu însă un singur lucru: că trebuie să se teamă de el. Fără să simtă totuși, că tocmai „scheletele” este cel care a reușit să facă ce n-au putut alții : să-i adune laolaltă ca să țeasă povești fantastice și să uite de bătăi, de furatul reciproc al banilor cerșiți, de înjurături, și chiar și de foame. Cînd „strigoiul” este prezent în zona în care cerșesc, un lucru e sigur : puștii străzii se adună să dezbată problema. Åži, măcar atunci, pacea coboară și în lumea lor.
