Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Noi termene de plată a impozitelor pentru IMM


Impozitele și contribuțiile aferente ve-niturilor din salarii, în cazul microîntreprinderilor și persoanelor fizice cu acti-vități independente, vor fi plătite din acest an trimestrial. Decizia a fost luată prin ordonanța Guvernului 35/2006, care completează Codul de procedură fiscală, astfel că, de la 1 ianuarie 2007, s-au modificat termenele de depunere a declarațiilor privind impozitele și contribuțiile aferente veniturilor din salarii și implicit termenele de plată. Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală impozitele pentru veniturile din salarii vor fi plătite trimestrial, în cazul microîntreprinderilor, pentru eficientizarea administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. În cazul asociațiilor, fundațiilor sau a altor entități, cu excepția instituțiilor publice, depunerea declarațiilor fiscale și plata impozitelor pe salarii va fi realizată anual, pînă la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor. „Măsura a avut ca scop eficientizarea administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, în sensul redu-cerii cheltuielilor de administrare a unor contribuabili cu contribuție bugetară nesemnificativă, ținînd cont de asemenea și de interesele contribuabililor, și anume simplificarea poverii obligațiilor de declarare și plată a impozitelor”, se arată în comunicatul ANAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?