Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Dulgherii şi operatorii maşini textile, invitaţi la preselecţii


Vrîncenii de meserie dulgher sau operator mașini textile își pot depune, începînd cu 15 ianuarie a.c., la Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă, documentele necesare încheierii unui contract de muncă în străinătate. Pentru dulgheri, înscrierea în banca de date a instituției se termină la sfîrșitul primei luni a acestui an iar condi-țiile ce trebuie îndeplinite de solicitanți sînt să aibă vîrsta cuprinsă între 20-45 ani și o experiență de minim șase luni, dovedită prin carnetul de muncă. În cazul operatorilor mașini textile, termenul limită pentru înscriere este 22 ianuarie a.c. iar condițiile, să aibă vîrsta între 25-35 de ani și o experiență de minim trei ani, dovedită cu cartea de muncă. Solicitanții pot fi atît femei cît și bărbați. Dosarele ce vor fi depuse în vederea înscrierii în baza de date trebuie să cuprindă : copie act de identitate și pașaport, cu valabilitate de minim șase luni; fișă personală și CV în limba română (tipizate OMFM); copie legalizată a certificatului de absolvire și/sau calificare; copie lega-lizată a cărții de muncă (toate paginile scrise); certificat de sănătate (conform HGR nr. 850/2002); cazierul judiciar în original care să ateste că nu are antecedente penale (termen de valabilitate șase luni); declarație pe proprie răspundere legalizată notarial din care să rezulte că solicitantul nu beneficiază de pensie de invaliditate; declarație pe proprie răspundere din care să rezulte numărul de copii minori aflați în întreținerea acestuia, autentificată la notariat; dovadă emisa de Serviciul Public de Asistență Socială/primar, din care să rezulte că solicitantul de locuri de munca în străinătate a notificat acestora intenția de a lucra în străinătate ; două fotografii tip pașaport. De menționat că OMFM nu percepe nici un fel de taxe și comisioane pentru înscrierea în baza de date. Sediul instituției se află în București, strada Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, sect. 1 și e bine de știut că persoanele care vor prezenta documente falsificate la înre-gistrarea dosarului personal în banca de date a OMFM în scopul obținerii dreptului de a beneficia de un contract de muncă în străinătate vor fi denunțate organelor abilitate pentru cercetarea penală și pedepsirea faptelor comise. Dosarul depus constituie primul pas în procesul de recrutare și plasare a forței de muncă în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?