Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Legea obligativităţii asigurării locuinţelor ar putea intra în vigoare din 1 iulie


Legea referitoare la obligativitatea asigurării locuințelor de către populație ar putea deveni funcțională din 1 iulie 2007. Deocamdată doar un proiect de lege dezbătut de guvernanți cu reprezentanții societăților de asigurări, asigurarea obligatorie a locuințelor ar urma să intre în vigoare și să devină obligatorie cel mai tîrziu din 2008. Reprezentantul societății Asirom, Ionuț Constantinescu, a arătat că deocamdată mai sînt de discutat amănunte referitoare la cuantumul asigurărilor și alte chestiuni financiare, înainte de aprobarea proiectului legislativ. „Este un proiect de lege la care au contribuit mai mulți asiguratori. Din ceea ce știm ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie 2007, dar mai sînt de rezolvat cîteva amănunte referitoare la cuantumul asi-gurărilor”, a precizat Ionuț Constantinescu. Contractele de asigurare a locuințelor ar urma să fie încheiate la societăți de asigurare agreate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, așa cum se întîmplă în cazul asigurărilor auto obligatorii. De asemenea, prin-tre detaliile care urmează să fie stabilite pînă la apariția legii se numără și cele referitoare la suportarea costurilor legate de întocmirea dosarelor de asigurare de către societăți deoarece acestea, firme private, nu își permit să iasă în pierdere la încheierea asigurărilor. Problema asigurării obligatorii a locuințelor a fost dezbătută ieri, la București și de Victor Paul Dobre, secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor. El a afirmat că legea ar putea deveni funcțională din a doua jumătate a anului, urmînd a se stabili în acea perioadă dacă va fi aplicată doar pentru ultima jumătate a lui 2007 sau începînd cu 2008. „Legea asigurărilor obligatorii pentru locuințe este, într-un fel, o chestiune restantă. Cred însă că a fost bine că nu am promovat-o prin ordonanță de urgență și a fost foarte atent dezbatută și analizată pentru că este o lege care priveste 22 de milioane de locuitori ai țării. Sper ca la sfârsitul acestei luni sau cel tîrziu la începutul lui februarie, sa o trecem prin Guvern și să o înaintăm Parlamentului solicitînd procedură de urgență, încercînd astfel să poată deveni funcțională cu data de 1 iulie 2007”, a declarat Dobre. Sumele prevăzute a fi achitate drept primă anuală rămîn neschimbate, repectiv echivalentul a 10 euro pe an pentru case a căror valoare nu depășește 10.000 de euro, 20 de euro anual pentru case a căror valoare nu depășește 20.000 euro și o valoare stabilită cu asiguratorul pentru locuințele depășind ultimul prag valoric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?