Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Băsescu a condamnat ororile comunismului


Parlamentarii PRM i-au arătat cartonașul roșu președintelui Traian Băsescu Președintele Traian Băsescu a afirmat, ieri, în fața Parlamentului, că, în calitate de șef al statului român, condamnă „explicit și categoric” sistemul comunist din România. „Ca șef al statului român, condamn explicit și categoric sistemul comunist din România, de la înființarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947 și pînă la prăbușire, în decembrie 1989. Luînd act de rea-litățile prezentate în Raport, afirm cu deplină responsabilitate: Regimul comunist din România a fost ilegitim și criminal”, a declarat Băsescu, în fața Parlamentului. La rostirea acestei fraze, Băsescu a fost aplaudat, în picioare, de parlamentarii puterii, în timp ce parlamentarii PRM au fluierat intens și au agitat carto-nașe roșii, la fel ca și grupurile de simpatizanți PRM care asistau la ședință. Președintele a mai precizat că statul român condamnă instrumentele regimului comunist, în primul rînd Partidul Comunist și Securitatea. El a menționat că se referă la aparatul care a făcut posibil regimul tota-litar comunist. Băsescu a mai spus că, în numele statului român, își exprimă regretul și compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste. Principalele „acțiuni criminale” pe care le-a menționat președintele vizează: abandonarea intereselor naționale prin servilism în relațiile cu URSS, după impunerea guvernului-marionetă condus de Petru Groza (6 martie 1945); anihilarea statului de drept și a pluralismului prin înscenări și fraude electorale; distrugerea partidelor politice și a continuității constituționale a statului român, prin abdicarea forțată a Regelui Mihai; sovietizarea prin forță, a României, mai ales în perioada 1948-1956 și impunerea, sub numele de „dictatura proletariatului” a unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenklatura. Băsescu a menționat și politica de anihilare a unor întregi categorii sociale în numele luptei de clasă, sute de mii de persoane fiind deținute în închisori și lagăre, deportate sau strămutate. Președintele s-a refe-rit și la persecuția minorităților etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuală; la exterminarea grupurilor de partizani anticomuniști; la represiunea împotriva cultelor, exterminarea sau persecutarea celor care se opuneau comunismului; oprimarea Bisericii Ortodoxe, des-ființarea Bisericii Greco-Catolice, persecuțiile împotriva mișcării sioniste. La discursul lui Băsescu au asistat mai mulți lideri politici și disidenți anticomunști, printre care fostul lider țărănist Ion Diaconescu, Doina Cornea, Regele Mihai I, principesa Margareta și Patriarhul BOR Teoctist. De asemenea, în sală au fost prezenți fostul președinte al Poloniei Lech Walesa și fostul președinte al Bulgariei Jelio Jelev.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?