Ediția: Vineri 7 iunie 2024. Nr. 6644
Ediția: Vineri 7 iunie 2024. Nr. 6644

Profesorii vrînceni cer demiterea lui Hărdău


Profesorii vrînceni doresc demiterea ministrului Educației și Cercetării, Mihail Hărdău, operațiunea de colectarea a semnăturilor fiind la final. Ministrul va inaugura noul sediu al Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea. Mîine este posibil ca în Vrancea să ajungă și Aurel Cornea, președintele Sindicatelor Libere din Învățămînt. Profesorii vrînceni doresc, în marea lor majoritate, demiterea ministrului Educației și Cercetării, Mihail Hărdău. La inițiativa Sindicatului Liber din Învățămînt, în Vrancea, peste 70% dintre profesori au semnat tabele prin care cer destituirea ministrului Hărdău. Astăzi, Mihail Hărdău se va afla la Focșani unde va inaugura noul sediu al Inspectoratului Åžcolar Județean. În urma sa, mîine, la Focșani este așteptat liderul Sindicatelor Libere din Învățămînt, Aurel Cornea. Profesorii vrînceni sînt de acord cu demiterea mi-nistrului Educației și Cercetării, Mihail Hărdău, ei semnînd în acest scop listele distribuite de către Sindicatul Liber din Învățămînt Vrancea. Ministrul Hărdău este așteptat mîine la Focșani pentru a inaugura, în sfîrșit, noul sediu al Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea care așteaptă ca mîna ministerială să taie panglica de rigoare de mai bine de o lună. Centralizarea datelor de colectare a semnăturilor încă nu s-a încheiat, așteptîndu-se ca rezultatul consultării dascălilor să fie chiar și mai drastic. „Pot să vă spun că pînă acum toți profesorii la care au ajuns formularele distribuite de noi prin care strîngem semnături pentru a obține demiterea ministrului Educației le- au și semnat. Mai avem de strîns tabele de la școlile din județ. Dacă pentru această inițiativă ne așteptăm să semneze toată lumea, pentru boicotarea Testelor Naționale și Bacalaureatului nu există același punct de vedere, profesorii gîndindu-se la copii. Oricum noi am arătat, și cu ocazia grevei japoneze, că sîntem dispuși să ne apărăm drepturile și că putem să facem eficient acest lucru”, ne-a declarat Constantin Grigore, liderul SLÎ Vrancea. De altfel Constantin Grigore va fi astăzi la București unde federațiile din învățămînt vor anunța și primele cifre, la nivel național, în cazul acțiunii de strîngere de semnături pentru demiterea ministrului. O veste pentru sindicaliștii vrînceni din învățămînt este aceea că, la doar o zi de la vizita ministrului, este posibil ca la Focșani să sosească Aurel Cornea, președintele Sindicatelor Libere din Învățămînt. Vizita ministrului vine într-un moment în care conducerea ISJ Vrancea trebuie să dea socoteală și pentru cheltuirea sumelor alocate învățămîntului. La acest capitol se va aplica zicala „una caldă, alta rece”, în sensul că șefii ISJ se pot lăuda cu un procent de 90% sume cheltuite în cazul Hotărîrii de Guvern 1001, dar cu doar 52% în cazul H.G. 615. În aceste condiții rămîne de văzut cît din suma de 3.350 RON, solicitată de ISJ drept suplimentare de fonduri va mai fi aprobată de guvern. Pe elevii focșăneni nu îi interesează vizita ministrului Ieri în școlile vrîncene, elevii nu știau nimic despre sosirea ministrului Educației, Mihail Hărdău, și nici nu părea să-i intereseze prea tare. „Pe la noi nu se știe nimic de asta și nici nu cred că interesează pe cineva. Oricum nu prea l-ar băga cineva în seamă după ce ne-a făcut cu tezele unice”, ne-a spus, sub protecția anonimatului, un elev din clasa a VII-a de la Åžcoala 1 din Focșani. Partea mai proastă este că despre vizita ministrului nu știau nici membrii Consiliului Județean al Elevilor, organism care ar fi avut ce opinii să transmită profesorului Hărdău. „Nu am auzit nimic de vizita asta pentru inaugurarea sediului ISJ și nici nu am primit vreo invitație să participăm. Cred că ar fi fost potrivit să fim invitați și noi pentru a-i spune domnului ministru opiniile noastre. Pe majoritatea elevilor faptul că sosește ministrul Educației la Focșani îi lasă reci, mai ales după toată forfota iscată cu Testele Naționale și cu Bacalaureatul. O să luăm noi legătura cu inspectoratul să vedem dacă vom veni sau nu”, a declarat Mihaela Vasilescu, vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor din Vrancea. Adăpost anti-profesori pentru ministru Demn de amintit este faptul că la subsolul noului sediu al ISJ, care va fi inaugurat astăzi, se află o sală care poate fi cu succes folosită drept adăpost în caz de conflict armat și în care ministrul Mihail Hărdău se va putea ascunde dacă profesorii vrînceni îl vor întîmpina cu ostilitate. Ieri inspectorii școlari din cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea și-au luat în primire birourile din noul sediu. Imediat după repartizarea birourilor conducerea instituției i-a băgat în ședință pe inspectori, motivul fiind tocmai sosirea ministrului și inaugurarea oficială a sediu-lui. Ieri la ora prînzului de pe holurile noului sediu încă se mai strîngeau cartoane, semn că o parte a treburilor a fost lăsată pe ultima sută de metri. De altfel chiar și mutarea birourilor inspectorilor a fost făcută cu destulă greutate, aceștia făcînd practic naveta între vechiul și noul sediu pe tot parcursul ultimei săptămîni. Actualul sediu al inspectoratului, din curtea Grupului Åžcolar de Industrie Ușoară, va fi ocupat de Centrul de Asistență Psiho-Pedagogică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?