Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Sărbătoare la Şcoala „Nicolae Iorga“


Elevii și cadrele didactice ale Åžcolii cu clasele I – VIII „Nicolae Iorga” din Focșani au sărbătorit, în aceeași zi, aniversarea instituției și pe Moș Nicolae. Ca urmare, elevii din învățămîntul primar și gimnazial au organizat un program artistic care a cuprins scenete, dansuri, folclor și muzică corală. „Pentru noi este o zi cu totul specială pentru că Sf. Nicolae este patronul spiritual al școlii noastre. Tot cu această ocazie cadrele didactice și părinții s-au gîndit să facă o surpriză copiilor, iar Moș Nicolae a venit chiar aici, la școală. Elevii nu au dorit nici ei să lase nerăsplătită surpriza moșului și au organizat acest program artistic”, ne-a declarat Vasilica Sava, directoarea Åžcolii „N. Iorga” din Focșani. Cu această ocazie, școala a fost vizitată de către educatoare și copii de grupă mare și mare pregătitoare din cadrul grădinițelor 1, 10 și 13. Programul artistic a fost urmat de un moment de dans care a avut loc ieri seară, la discoteca Extrem, între orele 15 -18. Tot ieri, copiii Centrului de Educație Incluzivă „Elena Doamna” au fost și ei printre cei mai fericiți, Primăria Focșani, Consiliul Local Focșani și Ansamblul Folcloric „Å¢ara Vrancei” oferindu-le o seară de neuitat. 260 de copii din acest centru au participat, de Moș Nicolae, la un spectacol oferit de Ansamblul Folcloric „Å¢ara Vrancei”, care a avut loc la fostul cinematograf Balada. Veselie mare a fost și la Åžcoala din Neicu, unde copiii au primit daruri de Moș Nicolae din partea elevilor din clasa a X-a C de la Liceul „I. Slavici” din Panciu. „Drept mulțumire, corul «Mlădițe Neiculene» a oferit colegilor lor mai mari un program artistic care a constat într-un recital de co-linde”, ne-a spus profesorul Gheorghiță Popa, învățător în cadrul școlii din Neicu. Elevii de la Åžcoala Neicu au ofe-rit un recital similar și profesorilor cu ocazia cercului pedagogic din data de 4 decembrie.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?