Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

MedCenter Focşani, acreditat Renar


Consiliul de acreditare Renar a stabilit, în cadrul celei mai recente șe-dințe, că singurul laborator de analize medicale din Vrancea care atestă competența tehnică este MedCenter. Această atestare a calității actului medical efectuat în laboratoarele din Focșani vine din partea singurului organism național de acreditare a calității. Prin tehnica folosită și prin activitatea întregului personal, Medcenter a asigurat clienților săi un standard de calitate ridicat al actului medical. „Practic, aceste certificări dau clienților noștri siguranța că rezultatele analizelor efectuate în cadrul laboratorului nostru sînt de foarte bună calitate. Prin dotarea cu aparatură de laborator de ultimă generație, implementarea unei soluții informatice integrate sau implementarea acestor standarde de calitate s-a încercat eliminarea erorii umane astfel încît toate rezultatele analizelor care sînt eliberate au garanția verificării atente de către cel puțin doi specialiști. Într-un domeniu precum acesta în care activăm, un rezultat greșit sau incomplet ar fi catastrofal pentru noi ca și companie, însă în primul rînd ar fi catastrofal pentru pacient. Practic, încercăm să impunem un standard de calitate pe care clienții noștri, dar și alți potențiali clienți să îl adopte și să nu mai accepte servicii care coboară sub acest standard, deoarece beneficiarul direct al calității este chiar sănătatea pacientului”, a declarat Corina Olăreanu, director zonal MedCenter Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?