Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

CSM Focşani vrea un rezultat bun la Galaţi


Liderul la zi al Seriei I din Liga a III-a, CSM Focșani, se va deplasa astăzi la Galați, pentru confruntarea cu formația locală, Politehnica, una din formațiile care vizează promovarea în Liga a II-a. Focșanenii, alături de Ceahlăul II Piatra Neamț, au înregistrat în primele șapte runde ale sezonului doar victorii și rezultate de egalitate. Meciul, programat de la ora 11 pe Stadionul „Dunărea”, va fi arbitrat de Radu Petrescu, ajutat de Radu Ghiunghiuleac și Vlad Cristea, toți din București, arbitru de rezervă este Ciprian Simu, iar observator federal este Florian Dumitrescu din Capitală. În etapa următoare, vrîncenii vor evolua pe teren propriu, vineri, 29 septembrie (ora 17) împotriva formației KSE Tg. Secuiesc. Jucătorii au intrat de ieri în cantonament Conducerea clubului focșănean a decis ca lotul de jucători să intre în cantonament înaintea partidei de astăzi. Ieri fotbaliștii au efectuat un antrenament pe „Milcovul I”, au servit masa și au plecat spre Galați. „Este un meci dificil, poate cel mai important din această lună. Evoluția fără greșeală din acest sezon ne obligă să tratăm meciul cu seriozitate și am spe-ranțe că ne vom întoarce cu un rezultat bun. În condițiile în care gălățenii ocupă locul 5 și vor să promoveze, ar fi bun și un egal”, ne-a declarat Aurel Pastia, unul din tehnicienii echipei vrîncene. Patru accidentați Alexandrescu, Nechifor, Duțu și Chivu sînt accidentați și nu au fost in-cluși în lotul care va fi trecut pe foaia de arbitraj. În locul juniorului Alexandrescu, antrenorii focșăneni l-au convocat pentru prima oară în acest sezon pe Cristi Ciribașa. În afara titularilor, pe banca de rezerve vor lua loc portarul Ionel și jucătorii de cîmp Lazăr, Feraru, Stanciu, Burcăcel și Petrică. „11-le” probabil al vrîncenilor CSM Focșani ar putea începe partida de astăzi cu Ivanciu în poartă, Toader, Gurguiatu și Crăciun în apărare, Radu, Ungureanu, Bucătaru, Săraru și Popa în linia de mijloc, iar atacul va fi alcătuit din Rîșcu și Predoiu. Meciurile acestei runde: Poli Galați – CSM Focșani; Leonard Pașcani – Roseal Sf. Gheorghe; Juventus Fălticeni – Transkurier; FCM II Bacău – Oțelul II Galați; Petrolul Moinești – CSM Rm. Sărat; Pambac Bacău – Ceahlăul II; Laminorul Roman – CFR Pașcani; Poli II Iași – Willy Bacău; KSE Tg. Secuiesc – Aerostar Bacău. Etapa a IX-a (vineri, 29 septembrie) CSM Focșani – KSE Tg. Secuiesc; Roseal Od. Secuiesc – FCM II Bacău; Ceahlăul II – Leonard Pașcani; Willy Bacău – Pambac Bacău; Transkurier – CSM Rm. Sărat; Oțelul II – Juventus Fălticeni; Aerostar Bacău – Laminorul Roman; CFR Pașcani – Poli II Iași; Poli Galați – Petrolul Moinești. Clasamentul Seriei I 1 CSM Focșani 7 4 3 0 13-4 15p +3 2 Pambac Bacău 7 4 2 1 13-6 14p +5 3 Ceahlăul II 7 3 4 0 13-8 13p +1 4 CSM Rm. Sărat 7 4 1 2 10-5p 13 +1 5 Politeh. Galați 7 3 3 1 11-10p 12 +3 6 Willy Bacău 7 3 2 2 14-8 11p -1 7 FCM Bacău II 7 3 2 2 13-8 11p +2 8 CFR Pașcani 7 3 2 2 7-6 11p -1 9 Aerostar 7 2 4 1 10-6 10p -2 10 Leonard Pașcani 7 3 1 3 10-16 10p +1 11 Oțelul Galați II 7 2 3 2 14-8 9p -3 12 Laminorul R. 7 3 0 4 15-14 9p 0 13 KSE Tg. Sec. 7 2 3 2 6-6 9p 0 14 Poli Iași II 7 2 2 3 4-6 8p -1 15 Transkurier 7 2 1 4 5-8 7p -5 16 Juventus F. 7 1 2 4 6-14 5p -4 17 Petrolul M. 7 1 1 5 3-13 4p -5 18 Roseal 7 0 0 7 4-25 0p -12

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?