Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Milcov-ul înfierbîntă spiritele la Vincon şi Zarea


Producătorul de băuturi alcoolice Zarea București solicită în instanță despăgubiri în valoare de trei milioane euro de la compania Vincon Vrancea, pentru utilizarea mărcii de vinars „Milcov”, susținînd că dreptul de proprietate industrială asupra mărcii revine Zarea. Reprezentanții Vincon arată, de asemenea, că au înregistrat marca la OSIM în 2001, pentru clasa „îmbuteliere și transport”. Zarea a acționat în instanță Vincon, solicitînd ca firma din Vrancea să nu mai vîndă sub marca Milcov și a obținut o decizie favorabilă, în ianuarie 2006, din partea Tribunalului București. Vincon a făcut apel și a continuat producția. „Zarea a calculat un prejudiciu de circa 600.000 euro pe an, pentru cinci ani, ca urmare a faptului că băutura Milcov este produsă atît de Zarea, cît și de Vincon Vrancea, fără ca aceasta din urmă să dețină drept de proprietate industrială asupra mărcii”, se arată într-un comunicat al Zarea. În replică, reprezentanții Vincon resping acuzațiile și afirmă că suma solicitată este „fabuloasă”. „Nu poate fi vorba de un prejudiciu, întrucît Zarea nu a produs timp de cel puțin cinci ani și nu a existat nici o notificare din partea Zarea”, a declarat administratorul Vincon, Luchi Georgescu. Zarea susține că fosta Întreprindere de Vinuri și Åžampanie Zarea a început să producă vinars fabricat din distilat de vin după metoda cognac denumit „Milcov” încă din 1968, marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru clasa „producție”. Luchi Georgescu afirmă că Zarea se aprovizionează cu materie primă în vrac pe care o îmbuteliază, iar în aceste condiții „nici nu poate fi vorba de un ciclu de producție lung”, așa cum susține Zarea. Reprezentanții Vincon arată, de asemenea, că au înregistrat marca la OSIM în 2001, pentru clasa „îmbuteliere și transport”. „Am cerut în instanță decăderea mărcii pentru că Zarea nu a mai folosit-o. În plus, nici una dintre cele două companii nu a înregistrat marca pentru clasa comercializare”, a spus, recent, Luchi Georgescu. În replică, Zarea a precizat, în comunicatul difuzat ieri, că societatea a produs și comercializat în mod continuu produsul Milcov, însă fiind un distilat de vin superior învechit, ciclul de producție este mult mai mare, iar volumele mai mici. Companiile Ambra (Polonia) și Karom Trading dețin cumulat aproape 76% din capitalul Zarea. Cele două firme sînt controlate de producătorul german de Schloss Wachenheim. Fostul internațional de fotbal Gheorghe Popescu deține circa 69% din ac-țiunile Vincon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?