Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Elevii, avertizaţi asupra înscrierii în şcoli private care funcţionează nelegal


Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar (ARCIP) i-a avertizat, ieri, pe elevi și pe părinții acestora asupra riscului școlarizării în unități de învățămînt private neacreditate și care funcționează fără auto-rizațiile necesare. Potrivit unui comunicat al ARACIP, instituția a primit, în ultimul timp, numeroase sesizări privind existența unor oferte de școlarizare în diverse unități de învățămînt private care nu își precizează clar statutul – dacă sînt sau nu autorizate în conformitate cu preve-derile legale în vigoare. Pe de altă parte, absolvenții unor profiluri sau specializări din cadrul unor unități de învățămînt private constată că actele de studii primite nu sînt recunoscute. În aceste condiții, Agenția a atras atenția tuturor persoanelor interesate de astfel de oferte că în România nu sînt recunoscute studiile elevilor școlarizați de persoanele juridice care nu respectă prevederile legale privind existența și funcționarea unităților școlare, precum și cele referitoare la regimul actelor de studii. În acest sens, ARACIP precizează că numai instituțiile acreditate, conform legii, au dreptul să emită diplome și acte de studii. Drepturile care decurg din calitatea de elev, precum și calitatea de cadru didactic există numai dacă instituția de învățămînt în care învață, respectiv lucrează persoana respectivă este înființată legal. Auto-rizația de încredere sau autorizația de funcționare provizorie reprezintă actul de înființare a instituției private de învățămînt preuniversitar. Totodată aceste tipuri de autorizații sînt acordate pentru fiecare nivel de învățămînt, pentru fiecare profil și pentru fiecare specializare. În același timp, participarea elevilor la examenele de finalizare a studiilor în sistemul românesc de învățămînt este posibilă numai pentru absolvenții instituțiilor de învățămînt preuniversitar legal înființate, deci cel puțin autorizate. Prin urmare, conducerea ARACIP îi sfătuiește pe toți cei care doresc să se înscrie la o unitate de învățămînt preuniversitar particular (inclusiv grădiniță), să solicite actul de înființare a unității de învățămînt, pentru nivelul/profilul/specializarea la care doresc să se înscrie. În cazul în care există dubii, lista tuturor unităților de învățămînt preuniversitar particular autorizate din România poate fi consultată pe site-ul Agenției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?