Meleagurile vrîncene sînt impregnate de spiritualitate, numeroase fiind urmele care dovedesc faptul că ținuturile mioritice au fost binecuvîntate de Dumnezeu. În aceste locuri și-au petrecut o parte mai lungă sau mai scurtă din viață cîțiva dintre sfinții canonizați de Biserica Ortodoxă Română. Ei au viețuit în schiturile și mănăstirile din zona Carpaților de Curbură, punîndu-și amprenta asupra vieții spirituale de aici. În urmă cu cîteva sute de ani, un puternic centru spiritual ortodox s-a dezvoltat în spațiul delimitat de salba de așezăminte sfinte de la Dălhăuți, Trăistari (Trestieni), Bonțești, Rogozu, Cotești, Valea Neagră, Poiana Mărului, în Vrancea și Rătești, Ciolanu, Cîrnu și Găvanu, în Buzău. Acest perimetru era considerat, potrivit unor înscrisuri de la Muntele Athos, drept al doilea Munte Sfînt, dat fiind puternica mișcare ortodoxă și numărul mare de călugări învățați. Bazele acestui centru spiritual au fost puse de Cuviosul Vasile, întemeietorul mănăstirii de la Poiana Mărului. Printre discipolii săi s-a numărat Paisie Velicicovschi, care ulterior avea să devină starețul Mănăstirii Neamțului. Pe plaiurile vrîncene, la mănăstirea Vărzărești, pe raza comunei Urechești, și-a început viața monahală Cuvioasa Teodora de la Sihla. Ea a viețuit aici aproximativ zece ani, după care s-a retras în munții Neamțului trăind în sihăstrie pînă la sfîrșitul vieții. De asemenea, la Mănăstirea Brazi, lîngă Panciu a viețuit, pînă în 1694, mitropolitul Teodosie al II-lea al Moldovei. În urmă cu cîteva sute de ani, în jurul Mănăstirii Poiana Mărului, situată mai sus de Jitia, la limita cu județul Buzău a luat naștere și s-a dezvoltat un puternic centru spiritual ortodox. Aici, de-a lungul drumului care traversa Moldova și Å¢ara Românească pelerinii aflați în drum spre sau dinspre Muntele Sfînt, Athos, poposeau pe timpul iernii. Astfel, în timp, au luat naștere numeroase lăcașuri sfinte unde trăiau și lucrau numeroși călugări învățați. De altfel, o serie de documente de la Athos caracte-rizau aceste meleaguri drept cel de-al doilea Munte Sfînt, la acest lucru contribuind din plin personalitatea Cuviosului Vasile. Canonizat de curînd, în 2003, Cuviosul Vasile, și-a legat numele de Mănăstirea de la Poiana Mărului cu hramul „Maicii Domnului” pe care a ctitorit-o în 1733. Potrivit documentelor Bisericii Ortodoxe, ieroschimonahul Vasile s-a născut în Rusia în jurul anilor 1700, de unde a migrat pe meleagurile vrîncene, stabilindu-se la Mănăstirea Dălhăuți. Timp de peste 20 de ani, el a fost starețul acestei mănăstiri. În jurul anilor 1730, cu sprijinul domnitorului Constantin Mavrocordat a ridicat așezămîntul de la Poiana Mărului, unde s-a și retras, ulterior, împreună cu 12 ucenici. Biserica a fost construită din scînduri și bîrne îmbinate cu cuie din lemn. Deși vremea și-a pus amprenta asupra construcției, ea a rămas în picioare pînă în vremurile noastre și este vizitată de numeroși credincioși. Cuviosul Vasile și-a sfîrșit zilele în anul 1767, pe 25 aprilie, fiind înmormîntat aici. Ca stareț la Poiana Mărului, egumenul Vasile a condus duhovnicește toate schiturile presărate în acest spațiu. În jurul mănăstirii de la Poiana Mărului și a personalității cuviosului Vasile, s-au născut și s-au dezvoltat așezămintele de la Dălhăuți, Trăistari, Bonțești, Rogozu, Vărzărești, Cotești, Valea Neagră, din Vrancea și Rătești, Ciolanu, Cîrnu și Găvanu, din Buzău. Considerat de Biserica Ortodoxă drept cel mai important lider spiritual al începutului de secol XVIII, ieroschimonahul este cel care a organizat viața monahală în bazinul Carpaților de Curbură. Sub oblăduirea sa, a fost tradusă, pentru prima oară în limbile slavone și română „Filocalia” sau „Viața tuturor Sfinților”. Sfîntul Paisie Velicicovschi, îndrumător al vieții monahale din Moldova. Sfîntul Paisie Velicicovschi, una dintre figurile impozante ale Ortodoxiei, a fost cel mai important discipol al Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului. El a reorganizat viața în mănăstirile din nordul Moldovei și din Ucraina, introducînd viața de obște, slujbe zilnice, predici, îngrijirea bolnavilor sau munca în gospodărie. Pe timpul său, au fost traduse numeroase lucrări de literatură patristică, postpatristică și ascetică greacă în limbile română și slavo-rusă. Curentul spiritual inițiat de el pune accentul pe întoarcerea la „Sfînta Scriptură” și „Sfintii Părinți” și în întîlnirea cu Dumnezeu. Paisie s-a născut în Ucraina în 1722, primind la botez numele Petru. Tatăl său era protopop iar mama sa, o femeie foarte credincioasă, care ulterior s-a călugărit. Între anii 1735-1739 a urmat cursurile Academiei duhovnicești din Kiev, luînd hotărîrea să se călugărească. Împreuna cu un prieten, Alexie, a venit în Å¢ările Române, mai precis în Vrancea, stabilindu-se în 1743, la schitul Treisteni, lîngă Tîmboiești, după o scurtă trecere pe la Dălhăuți. După trei ani petrecuți în așezămintele sfinte din Vrancea și Buzău, Paisie a plecat în 1746, în Muntele Athos, unde s-a retras în sihăstrie. În 1750, la Muntele Athos s-a întîlnit din nou, cu magistrul său, Vasile, care l-a călugărit cu numele Paisie. La sfatul Cuviosului Vasile, cîțiva frați, a pus bazele unei așezări care s-a dezvoltat, devenind din ce în ce mai cunoscută. După 17 ani petrecuți la Muntele Athos, hirotonit ieromonah, Paisie, s-a întors în Moldova, împreună cu 64 de călugări, făcînd un scurt popas la schitul Vărzărești, lîngă Urechești. În Moldova a fost stareț la Mănastirile Dragomirna, Secu și Neamț. În timpul stăreției sale, Neamțul a devenit centrul monahismului ortodox, academie duhovnicească pentru întreg Răsăritul ortodox. Figura remarcabilă a Bisericii răsăritene, starețul Paisie a fost canonizat, în 1988, de Patriarhia Mosco-vei și în 1992 de Patriarhia Română. După el au rămas numeroase învățături, duse mai departe de ucenicii săi care s-au răspîndit în numeroase mănăstiri. Legenda Sfîntei Teodora de la Sihla Sfînta Teodora de la Sihla sau Teodora Carpatina, și-a început viața monahală la mănăstirea Vărzărești, în comuna vrînceană Urechești. Ea ocupă un loc aparte în rîndul sfinților Bisericii Ortodoxe, fiind cinstită de credincioșii care merg în pelerinaj la peștera în care și-a petrecut ultima parte a vieții, din apropierea Schitului Sihla, din Neamț. Sfînta Teodora, ale cărei moaște se află în Ucraina, la Mănăstirea Pecerska din Kiev a fost canonizată de Biserica Ortodoxă Română în 1992. Teodora s-a născut, în jurul anului 1650, în Vînători, județul Neamț, în vremea domniei lui Vasile Lupu din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu. Crescută în spiritul celor sfinte, ea a fost căsătorită, împotriva voinței ei cu un tînăr de prin Ismail. Cei doi soți n-au avut copii, iar după moartea părinților Teodora a hotărît să se călugărească, alegînd schitul Vărzărești, de pe meleagurile Vrancei. După doi ani, soțul ei a urmat-o călugărindu-se la Poiana Mărului, cu numele de Elefterie. După cîțiva ani, schitul a fost incendiat de turci sau de tătari, iar măicuțele, printre care și Cuvioasa Teodora s-au risipit prin pădurile de prin partea locului. În munții Vrancei a trăit timp de zece ani, în sihăstrie, ca ucenică a stareței sale Paisia. După moartea stareței, fericita Teodora, s-a retras în părțile Neamțului, în pădurile din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla. Legenda spune că acolo a trăit, într-o peșteră, mulți ani, în post și rugăciuni, departe de lume, fiind vi-zitată doar de duhovnicul ei care o mărturisea și îi aducea cele necesare traiului. După moartea acestuia, Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu știa unde își duce zilele. Cu timpul i s-au rupt hainele și a ajuns să se hrănească doar cu fructe de pădure și alune. Se spune că în ultimii ani ai vieții sale, păsările cerului îi aduceau în ciocuri firmituri de pîine cu care se hrănea. De asemenea, apă bea dintr-o scobitură în stîncă. La un moment dat, se spune că egumenul Sihăstriei a observat păsările care duceau firmituri de pîine spre Sihla și a trimis doi călugări să vadă ce se petrece. Aceștia au găsit-o pe sfînta care i-a rugat să-i aducă un duhovnic care s-o împărtășească. A doua zi, după ce și-a mărturisit păcatele și a fost împărtășită, Sfînta Teodora și-a dat duhul fiind înmormîntată chiar în peșteră. Ulterior, în anul 1856 familia Sturza a dat moaștele sfintei Mănăstirii Pecerska din Kiev în schimbul unor veșminte preoțești. Viața Sfîntului Ierarh Mucenic Teodosie este legată de Mănăstirea Brazi Sfîntul Ierarh Teodosie s-a născut în Vrancea în prima jumătate a veacului al XVII-lea, și, iubind din tinerețe viața călugărească, s-a călugărit, ulterior fiind ales egumen al mănăstirii Bogdana din județul Bacău, reconstruind acest sfînt locaș. În anul 1670 a fost hirotonit episcop de Rădăuți, iar peste un an a fost trimis să păstorească Episcopia Romanului. În anul 1674, după ce mitropolitul Dosoftei a fugit în Polonia, cu domnitorul Åžtefan Petriceicu, Teodosie a fost uns mitropolit sub noul voievod Dumitrașcu. Nu a rezistat decît un an la conducerea Mitropoliei Moldovei, intrînd în conflict cu Dumitrașcu Vodă, care tolera jafurile armatelor turcești și tătărăști de ocupație. A fost închis la Mănăstirea „Sfîntul Sava” din Iași, pînă la revenirea lui Dosoftei. Eli-berat, s-a retras în părțile Vrancei, ocupîndu-se de reconstruirea Mănăstirii Brazi, de lîngă Panciu. În anul 1688, pe cînd se afla la Focșani a fost răpit și închis timp de zece săptămîni în Å¢ara Româneascade rudele fostului domnitor Dumitrașcu. În toamna anului 1694, fostul mitropolit Teodosie a fost prins de o ceată de tătari, la Mănăstirea Brazi. Aceștia l-au torturat cerîndu-i lucrurile de va-loare ale mănăstirii. Pentru că a refuzat, Teodosie a fost omorît, tătarii tăindu-i capul, fiind îngropat noaptea, de cîțiva credincioși. În anul 1842, moaștele sale au fost descoperite și mutate într-un mormînt nou, după o slujbă oficiată de un sobor de preoți. Sfîntul Ierarh Mucenic Teodosie a fost canonizat în octombrie 2003 și a fost înscris în Calendarul Creștin Ortodox în dreptul datei de 22 septembrie. la Mănăstirea Brazi, lîngă Panciu.
