– Nu credem că Tribunalul Județean a rămas fără bani de benzină datorită „managementului eficient” al judecătorului politician Adrian Toni Neacșu. Gurile rele povestesc cum că șoferii instituției șomează prin curte, în timp ce dosarele sau alte documente sînt transportate cu trenul sau cu microbuzul, pentru că nu se mai găsește benzină. Aceiași cîrcotași susțin cum că Toni Neacșu ar fi cheltuit banii de carburanți pentru acest an, ca să facă plăcuțe aurite pe care le-a montat pe ușile de la birourile judecătorilor și panouri de afișaj cu sălile de judecată. Se mai zice cum că Neacșu ar mai fi cheltuit o mare sumă de bani ca să tipărească pliante care popularizează printre judecători beneficiile informatizării instanțelor, în condițiile în care aceștia au absolvit încă de acum doi-trei ani cursuri de calculatoare. Noi nu zicem că judecătorul politician Neacșu ar avea oareșce obligații față de patronii firmei care s-a ocupat de pliante și de plăcuțe. – Nu știm nimic despre marele producător de tractoare pe care Romică „Somnorilă” Seciu de la Camera de Comerț și șeful Direcției Agricole, Costică Neață, l-ar fi fraierit să sponsorizeze tîrgul agricol de la sfîrșitul săptămînii cu 10.000 de euroi. Cică o parte din bani s-ar fi dus pentru plata unor bannere, afișe, mape de reprezentare etc, iar restul, grosul, în buzunarele celor doi. Gurile rele susțin că între două reprize de somn, Romică „Somnorilă” și-ar fi tras nici mai mult nici mai puțin de 3000 de euroi, sumă identică cu cea pe care ar fi pus-o în buzunar și Costică Neață. Aceleași guri rele mai spun că cei doi s-ar da de ceasul morții ca să mai găsească încă pe atît ca să-i ungă la suflet pe Jan Vraciu, zis și Senatorul Vidanjă, și pe Nini Săpunaru. – Noi nu zicem că Eugen Ciorici, șeful Finanțelor Publice, și-ar construi casa de pe Anghel Saligny cu lucrători ai unei firme cu mari datorii la stat. Nu zicem nici că Ciorici i-ar fi zis patronului că în cazul în care-i va construi casa va închide ochii, nu-i va pune sechestru și nici nu-i va scoate bunurile la executare. Nu zicem nici că, tot în felul acesta, Ciorici îi convinge pe alți mari datornici la bugetul de stat să facă afaceri cu soția sa, a cărei societate comercială, care produce ambalaje de carton, prosperă pe zi ce trece. Nu zicem, pentru că dacă am face-o ar însemna să-l acuzăm pe Eugen Ciorici de șantaj. Or, deocamdată nu ne permitem să spunem despre Ciorici decît că îi protejează pe marii evazioniști.
