Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Usturoiu trãieºte poveºti de spionaj


Paraschiv Usturoiu, șef la Cultură și muzician vestit, trăiește povești cu iz de spionaj, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean. În acesta se precizează că documentul prezentat de Paraschiv Usturoiu în cadrul unei conferințe de presă, potrivit căruia „Consiliul Județean fură cu acte”, este unul legal, înregistrat, pe care administrația județeană nu a vrut niciodată să îl secretizeze. Documentul în cauză nu face decît să confirme că placa dărîmată de Paraschiv Usturoiu din Piața Unirii aparținea Consiliului Județean, lucru pe care instituția nu l-a ascuns niciodată. În aceste condiții, se arată în comunicatul de presă, „nu putem decît să o luăm drept o glumă nereușită marea descoperire a celui care s-a făcut remarcat doar prin acțiunea de eliminare a plăcii aniversare din peisajul Pieței Unirii”. Consiliul Județean precizează că placa aniversară a fost instalată la 24 ianuarie 2004, cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, în prezența președintelui României, a președinților Camerei Deputaților, a Senatului și a unor membri ai Guvernului. „Dezvelirea plăcii aniversare a avut loc într-o situație de protocol de gradul 0. Dar se pare că asemenea amănunte sînt neinteresante pentru unul ale cărui «grandioase» realizări nu suportă nici o comparație cu ceea ce s-a făcut în perioada 2000-2004 în județul Vrancea”, precizează comunicatul Consiliului Județean. În plus, vestitul muzician care conduce destinele culturii vrîncene de 500 de zile nu s-a remarcat prin nimic în acest domeniu, la fel ca și șefii săi din PNL și PD. În aceste condiții, precizează comunicatul Consiliului Județean, „refuzăm să intrăm în polemică cu acest domn, pe numele său Paraschiv Puiu Siru Usturoi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?