Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Băieţii de la „Economic“, locul 2 la „zonă“


În perioada 28-30 aprilie, la Constanța, a avut loc etapa de zonă a Olimpiadei Naționale a Sportului Åžcolar la fotbal, competiție la care au participat cîștigătoarele fazelor județene din Constanța, Galați, Brăila, Tulcea, Buzău și Vrancea. Județul nostru a fost reprezentat de echipa Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, antrenată de profesorul Radu Bulancea. Aflată la o primă participare la acest nivel, echipa vrînceană s-a comportat admirabil. Competiția a fost foarte echilibrată, echipele demonstrînd un nivel tehnico – tactic și o pregătire fizică bine puse la punct, de multe ori spectatorii beneficiind de partide dramatice și de răsturnări spectaculoase de scor. Rezultatele înregistrate arată că echipa din Economic s-a numărat printre favoriții competiției. În singurul meci în care au fost învinși, ei au fost în permanență la cîrma jocului și au beneficiat de numeroase ocazii de a înscrie, care din păcate nu au fost fructificate. Iată rezultatele înregistrate de vrînceni: Vrancea – Buzău 2-2; Brăila – Vrancea 1-3; Vrancea – Tulcea 1-2; Constanța – Vrancea 5-8. Clasamentul final a fost următorul: 1. Constanța 9p. 2. Vrancea 7p; 3. Brăila 6p; 4. Tulcea 4p; 5. Buzău 2p. Din păcate, deși au reușit să cîștige în fața echipei gazde, datorită meciului egal cu reprezentativa Buzăului și a meciului pierdut la limită cu Tulcea, băieții noștri s-au mulțumit cu titlul de vicecampioni ai etapei zonale și au rămas cu satisfacția că au fost singurii care au reușit să învingă campioana națională de anul trecut (Brăila), dar și campioana actualei ediții a etapei de zonă (Constanța). Iată și componența echipei noastre: Åžogor George (căpitan), Butuceanu Cătălin, Tecucianu Cătălin, Chirică Nicușor, Furtună Dan – Gabriel, Meiroșu Dorinel, Negrea Iulian, Ilie Alexandru – Cornel. Echipa antrenată de profesorul Radu Bulancea a beneficiat de ajutorul directorului Colegiului Economic, Radu Åžtefan, precum și sponsorilor: S.C. Robin Grup, S.C.Aurora Odobești, S.C. Sima Bayer, S.C.Milcovul S.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?