Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

„Italian“ bătut de rudele nervoase


Un vrîncean revenit acasă din Italia a fost lovit cu o sticlă în cap, luni dimineața, de către niște rude de-ale sale. Cristian Hanu (45 ani), din localitatea Reghiu, a mers împreună cu soția sa în vizită la soacră. La cîteva minute, unii dintre nepoții soacrei bărbatului au considerat că acesta trebuie să plătească pentru ce s-a întîmplat cu o soră de-a lor. Ionașcu Bîrcu și Nicu Giurgea l-au îngrămădit în bucătărie pe Hanu și au început să-i aducă tot felul de acuze. „Ei erau supărați pentru că Florica, sora lor, a făcut niște prostii prin Italia și a fost dată afară expulzată și i s-a pus și interdecție pe deasupra. Ei trăiesc cu impresia că eu am fost vinovat de ceea ce s-a întîmplat cu ea. Soacra mea i-a dat afară, iar eu l-am sunat pe fratele meu. Acesta s-a dus la șeful de post din comună, însă, nimeni nu a venit. Cînd am vrut să mă duc la Poliția din Odobești să reclam ceea ce mi s-a întîmplat, ei mă așteptau afară. Erau vreo cinci. Femeile aruncau cu bolovani, iar bărbații aveau niște sticle în mînă, cu care m-au lovit la cap și m-au tăiat pe mînă”, a declarat Cristian Hanu. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe din Focșani pentru a primi îngrijiri medicale și a fost internat la secția Chirurgie. O altă agresiune s-a produs luni după amiază, în satul Rucăreni, comuna Soveja. Ghiță G. (52 ani), a fost lovit cu pumnii în zona capului de către Bogdan O. (22 ani), din Galați. După ce a primit pumnii de la gălățean, victima agresiunii a căzut și și-a fracturat piciorul. „În ambele cazuri cercetările noastre vor continua pentru a se stabili care au fost împrejurările în care s-au produs agresiunile, dar și pentru a se lua măsurile legale care se cuvin”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?