Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Pensii facultative pentru orice angajat


Proiectul de lege privind pensiile facultative, adoptat recent de Guvern, stabilește ca orice angajat, funcționar sau persoană autorizată ce desfășoară o activitate independentă poate opta pentru aderarea la un fond de pensii facultative. „Introducerea sistemului de pensii cu mai multe componente în România va conduce la realizarea unor pensii mai mari decît cele obținute printr-un sistem unic de tip redistributiv, va asigura un tratament egal tuturor clienților săi precum și o infuzie de capital pe piața internă, cu efecte pozitive asupra creșterii economice, implicit a standardului de viață al întregii populații”, a apreciat Coman Andrei, directorul Casei Județene de Pensii Vrancea. Odată intrat în vigoare, proiectul de lege privind pensiile facultative va da posibilitatea cît mai multor persoane să achiziționeze un produs de pensie facultativă, necondiționat de decizia angajatorului, a sindicatelor sau a reprezentanților salariaților. Astfel, noul sistem va putea asigura pensii facultative atît în sistem ocupațional cît și individual. Potrivit proiectului legislativ, contribuțiile la un fond de pensii facultative se stabilesc conform regulilor de pensii facultative pentru care s-a optat. Contribuțiile se rețin și se virează de către angajator sau de participant, odată cu contribuțiile de asigurări sociale obligatorii. Nivelul contribuției poate fi de pînă la 15% din venitul lunar impozabil obținut de persoana care aderă la fondul de pensii. Totodată, contribuția poate fi împărțită între angajat și angajator. De reținut că suma reprezentînd contribuțiile la fondurile de pensii facultative ale angajatului este deductibilă, în limita sumei reprezentînd echivalentul în lei a 200 de euro într-un an fiscal. „Aceeași facilitate se acordă angajatorilor pentru suma reprezentînd contribuțiile la fondurile de pensii, la calculul profitului impozabil. Dacă un participant încetează plata contribuției, acesta își păstrează drepturile, conform regulilor schemei de pensii facultative, cu execepția situației în care a solicitat transferul către alt fond de pensii facultative. Activul personal al participantului la fondul de pensii este utilizat numai pentru obținerea unei pensii facultative”, a precizat Coman Andrei, directorul CJP Vrancea. Condiții pentru acordarea pensiei facultative Dreptul la pensie facultativă se deschide la cererea participantului, dacă îndeplinește următoarele condiții cumulative: participantul, bărbat sau femeie, a împlinit vîrsta de 60 de ani; au fost plătite minim 90 de contribuții lunare; activul personal este cel puțin egal cu suma necesară obținerii pensiei facultative minime prevăzute prin normele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, ce vor fi emise ulterior intrării în vigoare a legii. „Sînt autorizate să constituie societăți, în vederea administrării de fonduri de pensii private, fondatorii care dispun de resursele financiare necesare, nu au datorii către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, fac dovada vărsării integrale și în formă bănească a capitalului social și dovedesc achitarea taxei pentru cererea de autorizare de constituire. Totodată, denumirea societății va trebui să fie în așa fel încît să nu inducă în eroare participanții, potențialii participanți sau alte persoane iar membrii propuși în Consiliul de Administrație au pregătirea și experiența necesară funcției”, a declarat Coman Andrei, directorul CJP Vrancea. Capitalul social minim necesar pentru administrarea de fonduri de pensii este echivalentul în lei a sumei de 1,5 milioane euro, sumă ce nu poate proveni din împrumuturi sau credite. Pentru administrarea unui fond de pensii, administratorul percepe participanților și beneficiarilor un comision de administrare iar fondul de pensii facultative va putea primi contribuții numai după autorizarea și verificarea îndeplinirii condițiilor de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Investițiile activelor fondurilor de pensii facultative sînt scutite de impozit pînă la momentul plății dreptului cuvenit participanților și beneficiarilor. Proiectul de act normativ precizează că activele fondului nu pot fi investite, printre altele, în antichități, lucrări de artă, autovehicule, bunuri imobiliare, acțiuni, obligațiuni și alte valori mobiliare emise de administrator. Autorizația de funcționare a administratorului poate fi retrasă dacă rata de rentabilitate a unui fond de pensii facultative este mai mică decît rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor, pentru patru trimestre consecutive. Același lucru se întîmplă și dacă numărul de participanți la un fond de pensii facultative scade sub limita legală. „Administratorul are obligația să transmită lunar Comisiei un raport privind investițiile fiecărui fond de pensii facultative iar anual, un raport prin care să ofere o imagine corectă a fondurilor de pensii administrate. Anual, administratorul trebuie să informeze pe fiecare participant despre activul personal, respectiv numărul de unități de fond și valoarea acestuia, precum și despre situația administratorului”, a subliniat directorul CJP Vrancea, Coman Andrei. Sancțiuni pentru nerespectarea legii Încălcarea prevederilor acestui proiect legislativ atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz. Folosirea în alte scopuri și nevirarea contribuțiilor reținute de la participanți constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Aceeași sancțiune se aplică în situația utilizării de informații, documente sau declarații false pentru obținerea autorizațiilor prevăzute de lege, administrarea sau modificarea neautorizată a schemelor facultive de pensii, administrarea unui fond de pensii facultative neautorizat, desfășurarea de către administrator a altor activități decît cele pentru care a fost autorizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?