Patru copii cu vîrste între 7 și 13 ani, împreună cu mama lor, îl vor aștepta pe Moș Crăciun tremurînd, într-o ruină de casă părăsită, fără apă și fără curent electric, din Focșani. Micuții sînt orfani de tată și au ajuns pe drumuri în vara acestui an, cînd au fost evacuați din locuința în care au crescut, de o mătușă fără inimă. „Nu aveam unde să ne ducem. Nu m-a primit nimeni în gazdă, fiindcă am patru copii. Am trecut într-o zi pe lîngă casa asta părăsită și am intrat în ea. Camera era fără uși, fără ferestre, fără nimic. O ruină. N-am avut încotro și am rămas aici”, spune Silvia Gheorghe, mama copiilor. Crăciunul, cea mai caldă și mai luminoasă sărbătoare a omenirii, găsește patru copii din urbea noastră adunați lîngă godinul spart, instalat într-o odaie dărăpănată a unei case părăsite. Din toată sărăcia, mama lor, Silvia, le-a împodobit totuși, în tot dezastrul, un brăduț… Sclipirea globulețelor pe care au avut înțelepciunea să le păstreze de la an la an, dar și a celor pe care le-au căpătat, sînt singurele care le încălzesc sufletele necăjite… La ora vizitei noastre, erau acasă doar trei dintre copii. Fetițele. Se așezaseră în jurul godinului și întindeau mînuțele tremurînde spre flăcările ce se vedeau, împletindu-se înăuntrul tubului de fier. Au întors spre noi fețișoarele cu zîmbete triste. De sub părul răzvrătit, privirile lor necăjite depănau fără glas o poveste deznădăjduită, în care copilăria totuși, nu vroia să moară. O poveste de copii orfani, de copii fără șansă, de copii condamnați fără vină… „Din iulie-august, cumnata mea ne-a dat afară. După moartea soțului meu, am avut cu ea numai certuri, scandaluri. Casa era a ei și pînă la urmă, ne-a alungat”, a spus Silvia, mama copiilor. Cu patru copii agățați de fuste și cu tot calabalîcul după ea, femeia a încercat, disperată, să găsească totuși un adăpost. Cum o gazdă reprezenta singura soluție, Silvia și-a tot încercat șansele încercînd să înmoiae sufletele celor ce ofereau așa ceva, prin anunțurile din ziare. „Nu m-a primit nimeni. Cînd auzeau că am și patru copii, mă refuzau din start. Într-o zi am trecut pe lîngă casa asta părăsită. Åži atunic, am hotărît să ne mutăm în ea”, a explicat femeia. Situația sa era cu atît mai grea cu cît în fiecare zi a trebuit să meargă la serviciu. În acest timp, grija pentru micuții ei atingea cote maxime. Cum să lucrezi, cînd îți știi copiii în stradă… S-a mutat în casa dărîmată. A avut la dispoziție o cameră. În cealaltă, și-a făcut culcuș un vagabond bătrîn, handicapat. Femeia s-a apucat și-a dat paianjenii jos de pe pereți. A măturat. A scos tot gunopiul strîns acolo de ani de zile. Apoi a astupat geamurile cu folii de plastic. A cumpărat o placă de pal pe care l-a proptit pe intrarea spre beciul plin de mizerii. Åži a făcut rost și de o ușă care, chiar dacă nu acoperă tot cadrul, e totuși o… ușă. Apoi, pe două scînduri bătute pe un perete și-a așezat frumos cănile, paharele, farfuriile. Patul, improvizat și el din lemne, l-a învelit cu coverturi peste care a așternut păturile și plapuma pe care a avut-o pe vremea cînd locuia într-o casă cît de cît adevărată. Doar tavanului n-a avut ce să-i facă. Prin lețurile vizibile curge mereu molozul iar curentul din odaie te face să te simți continuu dureri de măsele… Camera nu are, firește, curent electric. Iar de apă, nici vorbă. Singurele lucruri luminoase, în tot acel dezastru, sînt astăzi privirile copiilor. Åži, ca o minune, brăduțul împodobit… Crăciun fără Moș Crăciun Copiii Silviei au rămas orfani de tată în urmă cu doi ani. Firul vieții bărbatului s-a stins brusc, fără de veste, și a șocat pe toată lumea. A fost om bun, muncitor, dăruia încredere familiei lui pe care a părăsit-o fără voie, atît de devreme… „Seara am vorbit de-ale noastre, iar dimineața la ora 11.00 l-am găsit mort în pat. Cînd l-am scos pe el de la morgă a murit și cumnatul meu. I-am îngropat pe amîndoi acum doi ani, pe 31 decembrie”, povestește Silvia. Åži-a purtat suferința în tăcere și, conștientă că este singurul sprijin copiilor ei, și-a ascuns lacrimile direct în suflet și a luat viața în mîinile sale. A muncit cît a putut. I-a fost rușine să ceară ajutor și a încercat să dăruiască, prin propriile puteri, o existență decentă copiilor ei. Pînă cînd a ajuns în stradă… Silvia lucrează la o fabrică de confecții. Cîștigă, spune ea, 3,8 milioane lei și mai încasează în plus alocațiile copiilor. Atîta tot pentru cinci suflete. Cum să-și permită să plătească o gazdă, cînd pentru asta se cere lunar, tot salariul ei ! „Nu știu ce o să facem pînă la urmă, sper să rezistăm chiar dacă vine zăpada. Am o promisiune la un cămin, să vedem dacă se va ține de cuvînt. Altfel, rămînem aici cît om putea”, spune biata femeie. Silvia a încercat să înveselească într-un fel viața copiilor ei. Le-a adus un cîine, căruia i-a încropit o cușcă în fața ușii, să le țină de urît cît e ea plecată. Åži pentru că sînt copii buni, care își văd de lecții și care au învățat deja să și gătească pe godinul spart, le-a împodobit și un brăduț. Se vor aduna în jurul lui în seara de Crăciun. Vor îngîna colinde pe întuneric. Åži se vor culca, visînd la sania lui Moș Crăciun. Oare se va opri și la ei.. ? Åži dacă se a opri, le va dărui și o casă ?
