Ediția: Marți 4 iunie 2024. Nr. 6641
Ediția: Marți 4 iunie 2024. Nr. 6641

Crimă la periferia Focşaniului


Un fost șofer la IJTL (transportul public local), actualmente pensionar, a fost găsit omorît în bătaie, ieri după-amiază, într-o anexă situată în zona Vîlcele din municipiul Focșani. Deși locuia în Focșani, Aurel Pascu, (70 ani) obișnuia să meargă în apropiere de Cîmpineanca, unde deținea o bucată de pămînt și o baracă sărăcăcioasă, de numai cîțiva metri pătrați. Acolo avea să-și găsească bătrînul Pascu sfîrșitul, răpus de lovituri puternice cu un obiect contondent în zona capului. Sesizată de macabra descoperire, o echipă de polițiști din cadrul IPJ Vrancea, condusă de șeful biroului criminalistic și de cel al biroului judiciar, a demarat o anchetă la fața locului, sub atenta supraveghere a unui procuror. „Am fost sesizați de rudele bărbatului, care au declarat că nu l-au mai văzut de mult timp. Au fost contactate toate rudele, iar ieri dimineață, una dintre acestea ne-a relatat că bătrînul are o suprafață de teren lîngă autobaza 2 Focșani. Rudele au mers acolo și au observat că lacătul nu era pe poartă, iar polițiștii care au mers acolo au descoperit cadavrul bărbatului”, au declarat polițiștii vrînceni. Pe lîngă activitățile de rutină, criminaliștii au ridicat mai multe probe de la locul crimei, fără ca să se atingă de cadavru, urmînd ca probe de AND să fie trimise pentru expertizare la un laborator de specialitate. „După cum arată cadavrul bărbatului, putem spune cu siguranță că avem de-a face cu o crimă. Capul bărbatului a fost strivit în urma loviturilor primite din partea atacatorului, cu un bolovan. Cred că este vorba despre o ură puternică, pentru că altfel nu se poate explica. Nu se știe cine este autorul, dar se fac investigații”, a declarat reporterilor noștri procurorul care se ocupă de acest caz. „S-ar putea să fi fost luat la ochi de cei care muncesc la casa vecină” Criminalul pare să fi operat foarte rapid, în condițiile în care vecinii nu au auzit nici un țipăt de ajutor din partea bătrînului. Vecinii lui Pascu au povestit reporterilor noștri că bătrînul venea adesea la baraca sa, îngrijindu-se și de terenul agricol din apropiere. „Vecinul venea de cîteva ori pe săptămînă aici. Eu nu l-am mai văzut de săptămîna trecută, dar am auzit că l-au găsit polițiștii mort în casă. Cred că l-a omorît cineva, dar nu știu dacă el deținea asupra sa bani. În baraca lui nu avea prea multe lucruri și nu pot să-mi dau seama dacă a fost omorît în acest sens. S-ar putea să fi fost luat la ochi de cei care muncesc la construirea casei din vecinătatea noastră, pentru că oamenii respectivi intrau mai mereu pe la el prin curte, pentru a lua apă. Cine știe…, dar polițiștii tot vor prinde criminalul, eu așa cred”, a spus Teodor Cristoiu, un vecin de-al lui Aurel Pascu. În prezent, polițiștii au demarat cercetările prealabile pentru identificarea criminalului, iar cadavrul a fost transportat la SML pentru efectuarea necropsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?