Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Amendă penală în dosarul drogurilor


Lovitură de teatru în dosarul „trafic de droguri” în care au fost judecați cei 7 tineri focșăneni din cartierul Sud, după ce instanța de judecată i-a achitat pe 6 dintre ei, iar pe unul l-a condamnat la 1 an de închisoare-pedeapsă executată în cea mai mare parte. Astfel, 4 dintre cei 5 tineri aflați în arest, excepție Åžtefan Feraru, urmau a fi puși în libertate ieri seară sau cel tîrziu vor fi liberi în cursul dimineții de azi. Hotărîrea instanței nu este definitivă, procurorii avînd timp 10 zile pentru a face apel. Cel mai probabil, o decizie în acest sens va fi luată la începutul săptămînii următoare. Chiote de bucurie s-au putut auzi ieri seară pe holurile Tribunalului Vrancea după ce timp de 5 ore judecătorii au deliberat cu privire la sentința pe care trebuiau să o primească Åžtefan Ferau (34 ani), Nicoleta Aurelia Onel (18 ani), Florinel Sava (26 ani), Aurelian Argeșeanu (20 ani), Mihai Cătălin Janu (21 ani) și Aurelian Dorobanțu (31 ani). Anunțul instanței, că: „Feraru Åžtefan-condamnat la un an de închisoare și o amendă penală de 8 milioane lei dar și alte 3 milioane de lei cheltuieli de judecată; se reduce din perioada de detenție durata efectuată (dat fiind faptul că a efectuat aproximativ un an de închisoare, Feraru ar putea ieși în cîteva zile n.r.). Cătălin Mihai Janu-achitat pentru deținere și consum de droguri și condamnat la o amendă de 3 milioane lei. Aurelian Argeșanu-achitat pentru deținere de droguri și condamnat la o amendă de 3 milioane lei. Florinel Sava-achitat pentru deținere de droguri de risc și condamnat la o amendă penală de 4 milioane lei. Nicoleta Onel-achitată pentru deținere de droguri și condamnată la o amendă de 2 milioane lei. Dorobanțu-achitat pentru deținere de droguri și condamnat la o amendă de 3 milioane lei. Gabriel Negoi-achitat pentru deținere de droguri și i s-a ridicat interdicția de a părăsi localitatea”, a fost primit cu lacrimi în ochi de rudele celor 7. „În ceea ce îl privește pe clientul meu, Negoi, soluția a fost una așteptată iar judecătorul a anticipat-o. Bravo lui, pentru că a avut curajul să dea această soluție”, a declarat avocat Hagiu, apărătorul lui Dan Negoi. După aflarea deciziei, rudele celor 4 au luat drumul spre Mîndrești, în speranța că tinerii aflați în Penitenciarul de maximă siguranță Focșani ar fi fost puși imediat în libertate. Pînă la închiderea ediției, cei 4 nu au fost eliberați, rămînînd ca ei să fie scoși din arest în cursul dimineții de azi. Pledoariile avocaților au cîntărit enorm Judecătorul a ținut cont și de pledoariile de final ale avocaților celor 7 tineri, toți apărătorii spunînd că dosarul „trafic de droguri” nu a fost unul „beton” și că dovezile concludente au lipsit. Tot la acest termen a ieșit la iveală și faptul că Aurelian Argeșanu a fost abordat și a ajuns în boxa acuzaților în urma raportului întocmit de un agent sub acoperire. În plus, procurorul de ședință a precizat un alt lucru care a produs rumoare în rîndul celor aflați în sala de judecată, faptul că Feraru a colaborat cu oamenii legii și a „ușurat mult munca anchetatorilor”. „Acțiunea de descoperire a unei rețele de traficanți de droguri o consider a fi o gogoașă desumflată. Concluziile Parchetului sînt lapidare și au băgat în ceață instanța, în aceeași ceață în care se află și rechizitoriul”, a susținut, la final, avocatului lui Åžtefan Feraru. Reamintim cititorilor noștri că Åžtefan Feraru, Nicoleta Aurelia Onel, Florinel Sava, Aurelian Argeșanu, Mihai Cătălin Janu, Aurelian Dorobanțu și Dan Gabriel Negoi au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Vrancea, la începutul acestui an. Alți doi tineri, cercetați și ei în același dosar, Bogdan Valentin Stoica și George Avram, au fost scoși de sub urmărirea penală, ei fiind sancționați cu cîte 10 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?