Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Trai pe spatele copiilor


După scandalul iscat de fosta propunere legislativă prin care urma ca toate proaspetele mămici – fie că au lucrat sau nu – să primească o indemnizație de creșterea copilului de circa trei milioane lei, guvernul a întors foaia și trîmbițează acum în fața națiunii o altă propunere : începînd din 2006, mamele din cîmpul muncii să beneficieze, fără discriminare, de indemnizație de fix opt milioane lei iar din 2007 toți copiii să primească, pînă la împlinirea vîrstei de doi ani, alocații de două milioane lei ! Legiuitorul spune că are de unde plăti toate aceste prestații, cu tot dezastrul existent actualmente în țară, și că prin aceste măsuri urmărește reducerea abandonului de copii și… sporirea natalității. În condițiile date, este lesne de imaginat cam ce categorie etnică se va pune pe înmulțirea nației ! Un nou proiect de ordonanță de urgență, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, este pe cale să dea „apă la moară” acelor categorii de persoane care și-au făcut un obicei din a trăi pe spatele copiilor dar, în același timp, impulsionează părinții prin stimulente financiare, să revină în cîmpul muncii mai devreme. Nu mai este un secret pentru nimeni că marea majoritate a cetățenilor certați cu munca supraviețuiesc din alocațiile pe care statul le acordă odraslelor lor. Dacă cei 215 mii lei acordați în prezent de stat pentru fiecare copil determină o anumită categorie socială să se înmulțească fără discernămînt, cele două milioane lei drept alocație, propuși prin respectivul proiect legislativ – pînă ce odraslele vor împlini 2 sau 3 ani (în cazul copilului cu handicap) – vor deveni mană cerească și îndemn la procreere. „Anul și cîrlanul” va fi pentru mulți dintre compatrioții noștri un mod de viață, mult mai comod decît cîștigarea salariului minim pe economie. Pe de altă parte, nu vor mai beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului decît femeile care au lucrat cel puțin 12 luni înaintea nașterii. Drepturile pentru susținerea familiilor în vederea creșterii copiilor vor fi acordate în două etape. Proiectul propune ca de la începutul anului viitor, adică în prima etapă, indemnizația pentru creșterea copilului să fie de opt milioane lei lunar. De acești bani vor beneficia femeile care în ultimele 12 luni anterioare nașterii au realizat venituri profesionale pentru care se plătește, conform legii, impozitul pe venit – și va fi suportată din bugetul de stat. „În prezent, plata indemnizației pentru creșterea copilului se face din bugetul asigurărilor sociale de stat și numai către acele persoane care sunt asigurate în sistemul public și care îndeplinesc anumite condiții de stagiu de cotizare. Întrucît pentru anul 2006 bugetul general consolidat al statului – pe zona de cheltuieli sociale – va fi grevat de o serie de costuri suplimentare, s-a analizat posibilitatea ca drepturile pentru susținerea familiilor în vederea creșterii copiilor să fie acordate în două etape”, se precizează în nota de fundamentare a propunerii legislative de pe site-ul Casei Naționale de Pensii. Începînd cu aceeași dată, adică 1 ianuarie 2006, beneficiarii acestei indemnizații care vor opta pentru reîntoarcerea pe piața muncii (deci, vor renunța la concediul aferent), vor primi un stimulent în cuantum de trei milioane lei lunar pînă la împlinirea de către copil a vîrstei de 2 ani (3 ani, pentru copilul cu handicap). Suma respectivă poate fi cumulată cu salariul și va fi suportată din bugetul de stat. În această perioadă plata indemnizației de opt milioane lei se suspendă. Trei milioane alocație pentru copiii cu părinți muncitori Proiectul legislativ propune ca începînd cu 1 ianuarie 2007, să se acorde o alocație de stat pentru copii de două milioane lei lunar, pînă la împlinirea de către copil a vîrstei de 2 (3) ani precum și un stimulent de un milion lei lunar dacă mama sau tatăl lui (cel ce a ales să stea în concediu pentru creșterea copilului) se întoarce la muncă. Åži aceste sume suplimentare vor fi suportate din bugetul de stat. Cu alte cuvinte, părintele care alege să renunțe la concediul pentru creșterea copilului în favoarea reintegrării pe piața muncii va primi practic trei milioane lei cuveniți ca alocație de stat pentru copil și încă trei milioane lei în plus la leafă, reprezentînd stimulentul propus de guvernanți. Asta numai pînă ce copilul împlinește 2 (3) ani. De aceste drepturi va putea beneficia unul dintre părinții naturali ai copilului dar și persoana care a adoptat, are în plasament sau este numită tutore. Drepturile se acordă pe baza cererii adresate primăriei de la locul de domiciliu, care are obligația de a o transmite direcției de muncă, solidaritate socială și familie, instituție abilitată să stabilească și să plătească acest drept. Legiuitorul consideră că astfel se vor elimina situațiile atît de des întîlnite în care angajatorii nu se achită de datoria plății indemnizațiilor pentru creșterea copilului celor cărora li se cuvin. Astfel, angajatorii vor fi degrevați de atribuțiile de stabilire și de plată a unor astfel de drepturi. De menționat că alocație majorată vor primi toți copiii, adică și ai acelor părinți care nu muncesc și nu sînt asigurați în sistemul public de pensii. Totodată, prin acest proiect de lege se propune plata contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate aplicată asupra valorii a două salarii de bază minime brute pe țară, în cazul indemnizației pentru creșterea copilului. Pe perioada în care se beneficiază de drepturile prevăzute în acest proiect de ordonanță de urgență nu se datorează celelalte contribuții sociale obligatorii și nici impozit. În opinia guvernanților, adoptarea respectivului proiect e necesară pentru îmbunătățirea standardului de viață al pensionarilor. În acest fel se scoate din bugetul asigurărilor sociale de stat prestații care nu au legătură directă cu asigurarea socială care privește pensiile, cum este, de exemplu, plata indemnizației pentru creșterea copilului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?