Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Alexandru Lefter bun pentru şefia ITRSV


Fostul director al Direcției Teritoriale de Regim Silvic și Vînătoare Vrancea (DTRSV), Alexandru Lefter a fost repus în drepturi de Curtea de Apel Galați, după ce a contestat ordinul ministrului Agriculturii prin care a fost eliberat din funcție. Instanța de judecată a admis plîngerea lui Alexandru Lefter și anulat ordinul ministrului Agriculturii, dispunînd, totodată repunerea acestuia în funcție și achitarea drepturilor salariale pe care le-a pierdut. Alexandru Lefter s-a arătat rezervat în declarații precizînd că la această dată Ministerul Agriculturii poate contesta decizia instanței de la Galați. „Mai sînt căi de atac împotriva deciziei Curții de Apel Galați iar Ministerul Agriculturii le poate folosi. După ce sentința va rămîne definitivăși irevocabilă vom vedea dacă voi reveni la conducerea instituției”, a spus Alexandru Lefter. El a precizat că, în condițiile în care sentința va rămîne în favoarea sa și va fi respectată de Ministerul Agriculturii, atunci concursul pentru șefia ITRSV va trebui anulat, urmînd să fie repus în drepturi, chiar dacă numele instituției a fost schimbat. Potrivit regulamentului de funcționare a ITRSV, funcția de inspector șef este asimilată celei de director executiv. Alexandru Lefter, șeful Direcției Teritoriale de Regim Silvic și Vînătoare a fost eliberat din funcție pe motiv că instituția a fost reorganizată. Pentru postul lăsat liber de acesta, Ministerul Agriculturii a organizat un concurs. Acesta a fost cîștigat de un apropiat al secretarului de stat Vasile Lupu, inginerul silvic Nicu Lupu fapt ce ne face să credem că a fost un aranjament politic. Instituția nou creată are în grijă pădurile private de pe teritoriul a cinci județe. Aceasta este singura autoritate care poate aproba studiile de amenajare pentru pădurile aflate în proprietatea privată. Instituția funcționează separat de Direcția Silvică Focșani, cea care se îngrijește de pădurile aflate în proprietatea publică a statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?