În 11 februarie 1874, Junimistul P. P. Carp, intervenind în Parlament la dezbaterea privind reforma legii comunale, dezvoltă o întreagă teorie a raportului dintre idei, instituții și legi în general și realitățile românești: „Am uitat că odată cu ideea și legea ar fi trebuit să introducem și mediul care le-a creat. În dosul fiecărei idei este o lucrare pregătitoare, o epocă de preparațiune, ale cărei rezultate este legea respectivă. A introduce de-a gata ideea este a planta flori pe un pămînt de nisip, ele degrabă veștejesc, și veștede sunt cele mai multe din creațiunile noastre.” Marele om politic se referă, desigur, la introducerea în România lui Carol I a ideilor și legilor occidentale. Sub semnul tezei formei fără fond, dezvoltată de Junimiști nu numai în literatură, dar și în viața social-politică, P. P. Carp pune la îndoială viabilitatea legilor, ideilor și instituțiilor occidentale implantate în realitățile românești fără o pregătire prealabilă. Potrivit lui, legile trebuie să fie cerute de evoluția societății. Aduse din Occident în România încă nepregătită pentru a fi europeană, ele pot face mai mare rău decît dacă n-ar fi promovate. La Luxemburg s-a semnat marți Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. De la debutul procesului, România s-a străduit să impună în realitățile de amestec al comunismului ceaușist cu balcanismul de la Dunăre legile, instituțiile, ba chiar și moravurile occidentale. Pînă la aderarea propriu zisă, ea va trebui să accelereze acest proces, astfel că, în ianuarie 2007, să se poată vorbi de o realitate social-politică, economică și morală europeană. Fie și la o simplă privire, ne dăm seama că procesul e asemănător cu cel din perioada Carol I, proces despre care vorbește P. P. Carp. Ca și la vremea respectivă, legile, instituțiile, ideile introduse la noi nu sunt cerute atît de realități, de evoluția normală a societății românești, cît mai ales de nevoia integrării în Uniunea Europeană. E drept, în anii lui Carol I, formele occidentale nu erau introduse, pentru că așa cerea procesul de aderare la vreo organizație occidentală. O mare parte a oamenilor politici români, dintre cei școliți în marile capitale europene, credeau că țara va ajunge în veac prin acest proces de promovare cu precădere a formelor. Raportul dintre forme și fond nu era prea diferit de cel de azi. Ca și acum, între realitățile tipic autohtone și ideile importate din Occident era o prăpastie evidentă. Principalul efect al implementării formelor fără fond l-a constituit superficialitatea instituțiilor și neaplicarea legilor. Cu chiu cu vai, România a ajuns la liman. Dar, poate, risipa de energie, de talent, de inteligență ar fost mult mai mică dacă s-ar fi ținut cont de avertismentul Junimiștilor, între care se număra și gazetarul Eminescu. N-ar trebui, oare, să discutăm despre integrarea în Uniunea Europeană și din perspectiva faimoasei teze a formelor fără fond?
