În dubla sa expunere publică din aceste zile – audio și video – Traian Băsescu a găsit de cuviință să-și spună opinia despre felul în care presa a tratat criza ostaticilor români din Irak. La conclavul de la Cotroceni, domnia sa a declarat: „Aș putea spune că, după momentul Revoluției, specialiștii din Servicii apreciază că nivelul de intoxicare la care a ajuns presa română cu ocazia răpirii este cel mai ridicat. A mai fost o intoxicare la acest nivel cu ocazia Revoluției din decembrie 1989. Acum ați reușit performanța să aduceți pe locul doi tratarea problemei ostaticilor și vă pot asigura pentru că s-a făcut destul rău, deoarece cei care-i țin captivi nu au crezut că nu sunteți alimentați de Administrație.” Raportarea intoxicării de acum la cea din momentul Revoluției a fost făcută mai întîi de subsemnatul. Cititorii Monitorului își amintesc, probabil, că-n numărul din 11 aprilie 2005, sub titlul „Neîncrederea în statul de drept”, reluam în scris cele afirmate oral la emisiunea „Omul și cartea” din 9 aprilie 2005. Nu-mi asum ipostaza vanitoasă de inspirator al președintelui Republicii. Cred mai degrabă că e vorba de un fapt explicat de învățătura cu marile spirite care se întîlnesc. Pusă de către Traian Băsescu, problema intoxicării presei are o vădită notă de reproș, dacă nu chiar de denunț. Din cîte se știe, intoxicarea din decembrie 1989 nu vizează zilele premergătoare lui 22 decembrie, ci zilele de după plecarea lui Ceaușescu. Altfel spus, uriașa diversiune cu așa zișii teroriști, diversiune care a costat aproape o mie de vieți omenești. Datele de pînă acum duc la concluzia că presa vremii respective, mai precis, Televiziunea și Radioul publice au fost actori conștienți în piesa cu așa zișii teroriști. Anumiți redactori au fost dovediți că au făcut jocuri suspecte. A compara la nivel de președinție intoxicarea de acum cu intoxicarea din decembrie fără alte precizări e deosebit de riscant. Se poate crea impresia că presa română s-a înscris conștientă în acțiunea de manipulare a populației. M-aș fi așteptat ca seara, la emisiunile informative ale televiziunilor, și a doua zi, în gazete, truditorii presei scrise și audio-vizuale să ia atitudine. Pentru lucruri mai puțin vinovate spuse la adresa presei, Ion Iliescu și Adrian Năstase au fost violent atacați de breasla rănită în orgoliul profesional. În cazul denunțului făcut de Traian Băsescu nu s-a întîmplat nimic. Excepție făcînd unele reproșuri – și acelea nu lipsite de amabilitate – bravii reprezentanți ai nu mai puțin bravei noastre prese libere și independente n-au avut nici o reacție la pamfletul prezidențial. Nu știu care sunt motivele acestei treceri cu vederea a ofensei aduse presei. Åžtiu sigur însă că intervenția lui Traian Băsescu trebuia să primească o reacție fermă din partea liderilor de opinie, a organismelor cu pretenții de a apăra interesele gazeta-rilor. Din cel puțin două motive: 1.) Intervenția e periculoasă prin crearea impresiei că presa română de azi face jocuri murdare pe spatele a trei colegi de breaslă. 2.) Intervenția nu-i corectă, deoarece intoxicarea a venit dinspre oficialități. Sursele jurnaliștilor care au scris că răpiții sunt liberi, care s-au dus la aeroport au avut autoritatea factorilor implicați. Numai astfel se explică luarea lor în serios de către conducerile redacțiilor. În aceste condiții, Traian Băsescu ar trebui să ne răspundă la întrebarea: cine a avut interesul ca presa să-și piardă credibi-litatea în criza ostatecilor?
