Scrutinul pentru Primăria Capitalei nu poate fi analizat doar prin prisma scorului înregistrat de cei doi principali competitori: Adriean Videanu (Alianța D.A.) și Marian Vanghelie (PSD). E musai să luăm în calcul și prezența la vot. Pe drept cuvînt, jurnaliștii au remarcat că e cea mai slabă prezență din ultimii 15 ani. Într-un efort de contra-zicere a acestei teze, unii politicieni s-au grăbit să avertizeze c-a fost vorba de alegeri parțiale. Da, au fost alegeri parțiale. Numai că în noiembrie 1998, cînd Bucureștii au avut alegeri parțiale, participarea a fost mult mai mare. În primul tur a fost de 34,65 la sută, iar în al doilea, de 37,55 la sută. Nici faptul că alegătorii erau convinși de victoria candidatului D. A. nu se poate constitui într-o explicație pentru slaba prezență la vot în 3 aprilie 2005. În noiembrie 1998 erau mult mai multe motive pentru o participare firavă. Viorel Lis, candidatul CDR, era primar interimar. Rezultatele sale îl dădeau deja cîștigător. Raportul de forțe între Putere și Opoziție nu se dezechilibrase în favoarea Opoziției. Explicația slabei prezențe la vot e una singură. Miza scrutinului din Capitală a fost una eminamente politică. Desigur din punctul de vedere al realităților, miza ar fi trebuit să fie exclusiv administrativă. Bucureștenii erau chemați să voteze un om care și-a propus să rămînă în istorie ca Primar General al Capitalei și nu o fantoșă a unei forțe politice. De votat s-a votat însă politic. Astfel se explică succesul lui Adriean Videanu și eșecul lui Marian Vanghelie. Åži cea mai bună dovadă o constituie dezastruoasa prezență la vot. Strategia de campanie a candidatului Alianței s-a axat exclusiv pe identificarea lui Videanu drept simbolul Alianței și, mai ales, drept urmașul lui Traian Băsescu. Pentru Alianță, așadar, scrutinul a fost un examen politic. Atît de crîncen încît, personalitatea liderului PD n-a contat nici cît negrul de sub vîrful unghiilor. La fel de bine sau mai precis la fel de mediocru putea participa la întrecerile TV în numele Alianței, și Plopul fără soț. Pentru PSD, scrutinul n-a avut nici o miză. S-a văzut asta chiar din clipa cînd Marian Vanghelie a fost desemnat drept candidat. Fruntașii partidului au căutat să sugereze că alegerea e responsabilitatea exclusivă a Organizației de București. La nivel central, pe parcursul campaniei, n-a existat nici un gest – nici măcar formal – de asumare a candidaturii lui Vanghelie. Pentru alți alegători decît cei aparținînd electoratului captiv al organizației de București, Marian Vanghelie a trecut drept un candidat independent. Explicabil în acest context de ce a fost atît de redusă prezența la vot. Bucureștenii care ar fi vrut să sancționeze Puterea n-au avut în Vanghelie un simbol al Opoziției. Candidatul PSD putea fi respins cel mult în ipostaza de persoană independentă. Se înțelege astfel că drept semnal pentru capitalul politic al Alianței trebuie considerat nu procentajul obținut de Adriean Videanu, ci procentajul prezenței la urne. Doar 20 la sută dintre bucureșteni s-au dus la vot. Iar dintre aceștia, doar 54% s-au dus ca să-l voteze pe candidatul Alianței D.A. Pentru PSD, procentajul lui Vanghelie nu spune nimic din punctul de vedere al capitalului politic. Spune însă totul despre dezastrul pe care-l constituie frămîntările interne din partid. Din cauza acestor frămîntări, chestiunea alegerilor pe București n-a putut fi asumată de către conducerea centrală. Ba mai mult, aripa Năstase a acestei conduceri s-a străduit din răsputeri să se delimiteze de candidatul Organizației de București. Dacă s-ar declanșa alegeri anticipate, și Alianța și PSD vor avea probleme.
