Recentul conflict Traian Băsescu-Valentin Nicolau a readus în prim plan una dintre cele mai vechi și mai controversate chestiuni postdecembriste: cea a raporturilor dintre Putere și Televiziunea publică. Ar fi fost de așteptat ca replica dură a directorului general al TVR la intrigile bizantine de la Cotroceni să dea naștere la o multitudine de comentarii pe tema rolului și locului atribuite Televiziunii publice în crîncenele bătălii politice din spațiul carpatin. Din nefericire pentru însănătoșirea spirituală a poporului român, momentul a încăput pe mîna frizerilor electorali ai președintelui zis și ales. Convocați de urgență cu Sirena lui Roaită de către controversații proprietari de posturi TV, chibiții cotroceniști au ocolit fondul problemei, năpustindu-se asupra lui Valentin Nicolau pentru a-l vîrî cu capul în cerneală, așa cum, într-un roman de Eugen Barbu, Principele îl cufundă pe un dușman cu capul în privată. Cine este, ce face și ce-a făcut Valentin Nicolau n-are importanță cînd e vorba de a discuta chestiunea ridicată de recentul scandal. A continua să invoci în apărarea pe șest a lui Traian Băsescu prestația TVR din anii PSD-iști mi se pare o nouă dovadă a eternului oportunism al inteligenței autohtone. Chestiunea nu-i dacă Valentin Nicolau e îndreptățit să răspundă sau nu încercării anticonstituționale a Cotroceniului. Chestiunea e dacă Valentin Nicolau are dreptate. Åži are dreptate. Actuala Putere și-a făcut un adevărat ciomag electoral în campanie din pro-blema libertății presei. Desigur, și această realitate va trebui cîndva discutată. La nivel central, cel puțin, prin cîteva televiziuni private și prin majoritatea gazetelor, presa n-a fost deloc în subordinea PSD. Dimpotrivă, guvernul Năstase a avut în presă un adversar declarat, un combatant ostentativ pe baricadele Alianței PD. Indiferent de aceasta însă, e adevăr statornicit că Traian Băsescu a cîștigat alegerile și cu făgăduiala că va asigura o reală libertate a presei. O făgăduială violent contrazisă nu numai de dezvăluirile privind intrigile de la Cotroceni, dar și de reacția deplasată a lui Traian Băsescu la replica lui Valentin Nicolau. Indiferent de ce crede președintele, Valentin Nicolau rămîne, în calitate de director general al TVR, un reprezentant al presei. Chiar dacă n-ar fi ceea ce este: un excelent dramaturg și un condeier combativ. Chiar dacă TVR ar fi exagerat în suspiciunea față de președinte, președintele ar fi trebuit să aibă o reacție dovedind înțelegere. Din regimul anterior știa că presa e deosebit de sensibilă la posibilele tentative ale Puterii de a o controla. Cu atît mai mult era de înțeles sensibilitatea postului public de televi-ziune cu cît fiecare regim postdecembrist a debutat prin efortul de a o subordona. Traian Băsescu a dovedit o agresivitate publică ieșită din comun. Un semn rău pentru viitorul relațiilor sale cu întreaga presă. Un semn rapid confirmat prin decizia absurdă de a nu mai lua cu domnia sa, în avionul prezidențial, pe jurnaliștii interesați de prestația noastră externă. Să-i mai reamintim domnului președinte ce spunea în campania electorală referindu-se la liderii PSD: că nici un politician nu a cîștigat bătălia cu presa?
