Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Negocierile de aderare la UE închise din punct de vedere politic


Ministrul de Externe Mircea Geoană, împreună cu ministrul Integrării Europene Alexandru Fărcaș și negociatorul-șef cu UE Vasile Pușcaș, au participat, la Bruxelles, la ultima Conferință de Aderare, în care au fost declarate închise, din punct de vedere politic, negocierile de aderare. Mircea Geoană a declarat că au fost declarate închise din punct de vedere politic și cele opt capitole închise provizoriu în timpul președinției olandeze a UE, „cea mai productivă președinție” pentru România, în care s-au făcut eforturi deosebite în ultimele săptămîni de negociere. La Conferința de aderare au participat comisarul pentru extindere Ollie Rehn și reprezentantul președinției olandeze a UE, făcîndu-se o evaluare generală a închiderii capitolelor de negociere și fiind prezentate cele „mai tehnice și complexe capitole”: „Concurența”, „Protecția mediului”, „Justiție și afaceri interne” și „Agricultură”. La capitolul „Agricultură” atenția s-a îndreptat asupra creșterii capacității de management financiar pentru atragerea și cheltuirea fondurilor structurale și de coeziune în agricultură după 1 ianuarie 2007, a explicat Geoană. România trebuie să-și respecte angajamentele asumate, inclusiv clauzele suplimentare ce vor fi monitorizate de Comisia Europeană pînă la data aderării, a afirmat Geoană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?