Regulile draconice impuse de realizatori confruntării de la Pro Tv au pus pe cei doisprezece candidați într-o situație limită. Ei s-au văzut obligați, în hotarele a doar două minute, cît aveau alocate pentru intervenție, să facă mai multe lucruri deodată: să răspundă cît de cît la obiect; să iasă în evidență cu ceva; să-și organizeze astfel discursul încît să nu rămînă cu vorbele dincolo de șuierul sirenei din final. Privită din acest punct de vedere, emisiunea a fost interesantă mai ales în prima parte, cea dedicată candidaților din partea formațiunilor neparlamentare. Cel preocupat de omenescul prezent în orice fapt de viață, inclusiv în faptul de viață politică, a găsit în spectacolul oferit de cei patru candidați fără șansa de a trece în turul doi prilej de observații interesante. Am putut remarca astfel situația stînjenitoare a lui Petre Roman. Fostul premier al României în vremurile tulburi ale așezării postdecembriste s-a văzut obligat a sta alături, elev cuminte, de necunoscuții Aurel Rădulescu, Raj Tunaru, Ovidiu Tudorici. Ar fi fost de așteptat ca, dată fiindu-i personalitatea, Petre Roman să strălucească mai ceva ca briliantul. N-a fost așa. Vedeta politicii noastre postdecembriste, omul care și-a asigurat un loc în istoria modernă a României, s-a pierdut printre anonimii din jur. S-a văzut încă o dată că nu poți ieși în evidență dacă joci în categoria Onoare. Ca să nu mai spun c-a fost de a dreptul penibil să-l văd pe ditamai fondatorul de partid, pe cel care a spart Frontul, provocînd, în 1996, eșecul în alegeri al mentorului Iliescu, străduindu-se să-l corecteze pe moderator în legătură cu numele noii sale formațiuni. Cristian Tabără îi zicea Forța Democrată. Petre Roman sărea cu precizarea : Partidul Forța Democrată. M-a sedus, cum, de altfel, m-a și amuza,t prestația lui Gigi Becali, devenit candidat sub numele de George Becali. Liderul PNG m-a convins încă o dată că e o personalitate originală a scenei noastre politice. Față de Petre Roman, el n-avea nici un motiv să iasă în evidență. A venit în politică în ultimul timp și din absolută întîmplare. Cu toate acestea, s-a văzut limpede că se simte bine în ipostaza asta. În timp ce toți ceilalți candidați adoptaseră stînjeneala de elevi scoși la tablă prin surprindere, Gigi Becali avea o fermecătoare siguranță de sine. Pusese stăpînire pe pupitru ca și cum l-ar fi cumpărat deja, afirma ipoteze de lucru prezidențiale care i-au lăsat cu gura căscată pe cunoscătorii Constituției. Un moment de mare pitoresc l-a reprezentat angajamentul că, o dată ajuns președinte, el va da o Lege a Spovedaniei, în virtutea căreia parlamentarii vor trebui să mărturisească despre felul în care și-au strîns averile. Prin raportare la Constituție, e o năstrușnicie. Electoral, s-ar putea să-i aducă voturi. Aceasta deoarece Gigi Becali a intuit, cu inteligența sa nativă, că la o asemenea confruntare, important e să ieși în evidență, pentru ca alegătorii să te rețină. Åži Petre Roman știa acest lucru. Numai că liderul Partidului Forța Democrată a considerat că el n-are nevoie de originalități pentru a se reliefa. Ceea ce a făcut ca el să fie cel mai șters concurent. Dovadă că în campania electorală actuală un rol deosebit îl joacă și omenescul.
