Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

„Nici un român normal nu poate să tăvălească în noroi munca unui întreg popor“


Președintele PSD și al Consiliului Județean, Marian Oprișan a luat poziție față de declarațiile lui Traian Băsescu referitoare la posibila încheiere a negocierilor de aderare la UE înainte de alegerile generale din 28 noiembrie. Oprișan a catalogat aceste declarații drept „șocante”, adăugînd că „nici un român normal”, nu poate să tăvălească cu noroi munca și aspirațiile unui întreg popor. Oprișan a declarat că „pentru un politician cu obrazul gros”, preucum Traian Băsescu, totul este posibil. „În calitate de șef al administrației județene și președinte al organizației PSD Vrancea, am luat act cu stupoare de declarațiile de-a dreptul șocante făcute de Traian Băsescu – candidatul noii CDR la președinția României, Alianța PNL-PD, referitoare la posibila încheiere a negocierilor de aderare a țării noastre înainte de alegerile generale programate pentru data de 28 noiembrie. Nici un român normal, care poate discerne între bine și rău nu poate să tăvălească cu noroi munca și aspirațiile unui întreg popor. Totul este însă posibil pentru Traian Băsescu, politician cu obraz gros și minte puțină, acuzațiile aduse comisarului european Gunter Verheugen fiind doar ultima mostră de gîndire pedist-penelistă de distrugere a României”, a spus șeful administrației județene. Vrîncenii nu suportă politicienii inconștienți precum Băsescu Marian Oprișan a adăugat că vrîncenii au avut aspirații europene dintotdeauna, fiecare dintre concetățenii noștri făcînd eforturi pentru a-și ridica nivelul de trai la nivelul UE. „Politicienii de teapa lui Băsescu, care nu știu cîte sacrificii fac vrîncenii și restul românilor pentru a obține un loc de muncă în țările Uniunii Europene, reprezintă tot ce este mai rău pentru interesele noastre. Îl întrebăm pe Traian Băsescu pe cine reprezintă atunci când critică încheierea negocierilor, în condițiile în care peste 80% dintre români susțin categoric acest obiectiv? Îl mai întrebăm pe Băsescu ce se va întîmpla dacă, datorită lui, vor fi reintroduse vizele pentru români? Afirmațiile sale nu fac decît să ne arate adevărata față a candidatului Alianței PNL-PD la președinția României și jignesc eforturile și aspirațiile tuturor românilor. Băsescu demonstrează încă odată că nu se poate abține și transformă această temă într-un subiect de campanie, deși este vorba de o realizare a întregii țări. Nu doar noi am muncit pentru ca România să devine țară membră a UE, ci și cetățenii acestei țări, prin eforturile lor din fiecare zi”, a comentat Marian Oprișan. El a arătat că personalități precum Jean Pierre Raffarin, Gerhard Schroeder, Silvio Berlusconi, Romano Prodi, Gunter Verheugen, Antonio Guterres, Luis Ayala sau George Papandreu sînt doar cîțiva dintre marii oameni de stat ai Uniunii Europene care au sprijinit eforturile Guvernului PSD condus de Adrian Năstase, și care au fost jigniți de Traian Băsescu. Oprișan a menționat că deplînge situația creată de „politicienii inconștienți ai Alianței PNL-PD”, subliniind că vrîncenii nu vor suporta astfel de ieșiri. „Guvernul PSD condus de Adrian Năstase, cel care a făcut posibilă eliminarea vizelor pentru români și integrarea țării noastre în NATO, va continua munca depusă, indiferent dacă lui Băsescu îi place acest lucru sau nu, iar rezultatele acestor eforturi se vor vedea cu ocazia votului de la 28 noiembrie”, a concluzionat președintele Consiliului Județean și liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?