S-a scris mai puțin, dacă nu chiar deloc, despre influența scrutinului american asupra campaniei electorale din România. Lucru explicabil. Majoritatea gazetelor, inclusiv cele aparținînd unor patroni îmbogățiți pe seama PSD, sunt înverșunați contra formațiunii de guvernămînt. Victoria lui George W. Bush e favorabilă PSD. În subconștientul colectiv s-a întipărit imaginea unei relații amicale între puterea actuală și puterea realeasă din America. A scrie despre raportul dintre victoria lui Bush și bătălia electorală din România ar fi presupus și această observație de bun simț. Decît s-o facă, mulți au preferat să ocolească tema. Întîmplarea politică din SUA merită o mult mai mare atenție decît i s-a dat. Nu neapărat din punctul de vedere al relației dintre administrația Bush și administrația Iliescu. Merită o mai sîrguincioasă aplecare sub semnul lecției americane pentru politicienii noștri. Politicienii români au o mare sensibilitate la părerile jurnaliștilor, ale femeilor cu frustrări, ale intelectualilor de prin cafenele și, mai ales, ale celor porecliți analiști politici. Åžtiu politicieni cu insomnii, la gîndul că dimineața vor citi înjurături despre ei prin gazete și chiar lideri de partide care-și întemeiază acțiunile pe ceea ce spun analiștii politici. Pentru toți aceștia, victoria de proporții a lui George W. Bush se constituie într-o lecție. Lecție potrivit căreia politicianul trebuie să treacă dincolo de cercurile înguste ale presei și ale cafenelelor pentru a dibui stările de spirit ale țării profunde. Cînd am citit sloganul electoral al candidatului republican „Dacă credeți în Dumnezeu, trebuie să credeți în Bush”, cu greu m-am stăpînit să nu izbucnesc în rîs. Åži asemenea mie, vor fi împărtășit această stare și mulți analiști americani. Oameni serioși ca și mine, de altfel, aceștia vor fi luat în calcul realitățile care sar în ochi: antipatia feroce a presei, disprețul intelectualilor, demonstrațiile împotriva războiului din Irak. Toate aceste realități nu-i dădeau nici o șansă lui George W. Bush. Cum să fie votat, și-au zis ei, un cetățean care pretinde că-i trimisul lui Dumnezeu? Ei bine, așa cum arată acum post factum toate cercetările, americanii l-au reales pe Bush tocmai pentru că și-a asumat rolul de Misionar pe plan intern și extern. Asta înseamnă că dincolo de realitățile care sar în ochi, de realitățile zgomotoase există în America o realitate la locul ei, tăcută, dar profundă. Această realitate a fost sesizată de strategii de campanie ai lui George W. Bush, în frunte cu genialul Karl Rove. Indiscutabil, o asemenea realitate, realitatea României profunde, e și la noi. Votul va fi dat nu numai de cei care citesc ziare, care se dau în vînt după talk-show-uri la ore tîrzii din noapte, merg la mitinguri electorale, într-un cuvînt, nu numai de cei care mănîncă politică pe pîine. Va fi dat și de cei care sunt auziți doar la vot. În America, purtătorii de cuvînt ai țării profunde nu s-au făcut auziți în campania electorală. S-au făcut auziți – și în ce proporție – la vot! În România va cîștiga alegerile acel partid și acei politicieni care vor reuși să treacă peste realitatea ostentativă pentru a ajunge la realitatea tăcută. Cea care votează!
