Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Ucigaşii de la Diocheţi prinşi de DPIR


Forțele de intervenție ale Poliției vrîncene i-au arestat, ieri dimineață, pe cei doi bărbați care l-au ucis, în noaptea de vineri spre sîmbătă, pe Åžtefan Străoană (58 ani), din Movilița. Petrică Dascălu, (46 ani) și Cătălin Trifan, (24 ani), au fost luați de mascați ca din oală, în timp ce dormeau în locuința lor din Pufești. Cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lîngă Tribunalul Vrancea, urmînd ca, mîine, instanța de judecată să decidă dacă va emite mandate de arestare pe numele lor. Procurorii vrînceni spun că Petrică Dascălu, care este și recidivist, nu și-a recunoscut fapta la audieri, în timp ce fiul său vitreg, Cătălin Trifan, a recunoscut că a participat la comiterea crimei. „Noi avem probe temeinice privind vinovăția celor doi, chiar dacă unul dintre ei nu și-a recunoscut fapta pentru care este acuzat. Cei doi au fost reținuți, iar mîine (astăzi – n.r.) vor fi prezentați judecătorilor de la Tribunalul Vrancea, cu propunerea de arestare”, ne-au spus procurorii. Împreună cu cei doi criminali au fost aduse la audieri și concubinele acestora, una dintre ele, Ionica Dragomir, fiind luată în duba poliției deși nu avea nimic în picioare ci doar hainele pe care a apucat să le tragă pe ea. Femeia a recunoscut că Petrică Dascălu este extrem de violent și că nu de puține ori a luat bătaie de la el. „Petrică este foarte violent. Odată m-a tăiat cu cuțitul, iar altădată m-a bătut cu furca. Stăteam la el cu forța deoarece a venit și m-a luat de la părinți. Am reclamat la poliție că mă bătea, însă nimeni nu a luat nici o măsură”, a mai spus Ionica Dragomir. Reamintim cititorilor noștri că Åžtefan Străoană, din satul Diocheți, comuna Movilița, a fost omorît în bătaie de fostul soț al concubinei sale și de fiul acestuia. Åžtefan Străoană și concubina lui, Maria Cristea se aflau în locuința lor cînd s-au trezit în casă cu fostul soț al femeii, Petrică Valentin Dascălu și fiul vitreg al acestuia Cătălin Trifan din Focșani. Maria Cristea a declarat că cei doi erau înarmați cu cuțite și bîte, cu care l-au lovit pe Åžtefan Străoană și că, de frică, ea s-a băgat sub pat. Din primele verificări ale polițiștilor criminaliști a rezultat că fapta a fost comisă pe fondul consumului de alcool.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?