Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Piaţa Gării va fi o bijuterie arhitecturală


Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, va prezenta ministrului Transporturilor, Miron Mitrea, proiectul viitoarei Piațete a Gării Focșani. În fața machetei, ministrul urmează să decidă dacă și care vor fi modificările care vor fi aduse schiței realizate de arhitectul firmei Forum Art, din București, care se va ocupa de amenajare. Piața Gării va fi realizată în asociere, de către Primăria Focșani și SNCFR. Cei doi parteneri au pus în comun suprafețe egale de teren și vor contribui, de asemenea cu sume egale. Pentru amenajarea ansamblului arhitectural Piața Gării se vor cheltui peste 60 miliarde de lei. Banii care vor fi repartizați de către municipalitate vor fi obținuți dintr-un împrumut, dar și din alte fonduri. Proiectul realizat de firma Forum Art presupune un ansamblu arhitectural demn de cea mai modernă gară din România, care va fi construită la Focșani. Peste cîteva luni, după finalizarea lucrărilor actualul rond de arbuști și bălării va fi transformat radical, astfel că focșănenii sau călătorii aflați în tranzit prin orașul nostru nu vor mai recunoaște locul. Așa cum arată proiectul, Piața Gării va avea o formă elipsoidală, cu un spațiu de reprezentare pe care vor fi amplasate cîteva fîntîni cu jocuri de apă, cu debit variabil. Acestea vor fi înconjurate de spații pietonale pentru plimbări, precizează proiectantul Forum Art. Nu au fost uitate nici spațiile verzi, care prin amplasament vor da o notă aparte noii Gări. În plus, aici se va mai afla și un ceas care va fi urmărit de călătorii aflați în așteptarea unui tren. Într-o extremă a piațetei se va afla un catarg cu port drapel unde va fi arborat drapelul României. Nu în ultimul rînd, ca o notă distinctivă, în mijlocul acestui spațiu se va afla un ansamblu arhitectural compus dintr-o oglindă de apă peste care va trece un mic pod. Astfel, arhitectul nu s-a gîndit doar la plăcerea ochiului călătorului ci a pus la punct și utilități pentru focșănenii care îi conduc pe cei apropiați la gară. În fața noii gări se va construi o stație de maxi-taxiși o parcare cu 77 de locuri. La acestea se vor adăuga alte 13 parcări pentru staționări de scurtă durată. Tot ansamblul arhitectural va beneficia de o iluminare pe măsură, pe lîngă cel stradal fiind pregătite și elemente de iluminat ornamental.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?