Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Peste jumătate din şcoli vor fi autorizate sanitar


Lucrările de igienizare și de reparații în școlile din Vrancea sînt realizate în proporție de 95%, urmînd să fie finalizate pînă la 10 septembrie, se arată într-un raport prezentat de inspectorul general Enache Mîndrescu, în cadrul ședinței Comisiei Consultative. Acesta a declarat că lucrările au început pe 1 iulie și s-au derulat conform unui grafic. Comisii mixte formate din reprezentanți ai Inspectoratului Åžcolar Județean și ai Direcției de Sănătate Publică au intensificat acțiunile de verificare a tuturor spațiilor școlare, a grupurilor sanitare, surselor de aprovizionare cu apă potabilă, a instalațiilor termice și electrice, a spațiilor de depozitare a produselor lactate și de panificație, pentru a fi îndeplinite condițiile minime de obținere a autorizației sanitare de funcționare. Comparativ cu anul trecut, cînd doar 100 de unități de învățămînt au avut autorizație sanitară de funcționare, se estimează ca în acest an peste 60% din cele 615 școli să fie avizate. Pe de altă parte, 90% dintre manualele pentru clasele I-VIII au ajuns la depozitul de carte școlară și 60% dintre cele pentru clasele a IX-a și a X-a. De asemenea, s-au primit 22.000 de pachete cu rechizite școlare în valoare de peste 5,4 miliarde lei, pentru elevii proveniți din familiile cu posibilități materiale reduse. Distribuția acestora în școli s-a făcut în proporție de 80%, urmînd ca restul de 20% să ajungă în unitățile de învățămînt astfel încît elevii să le primească în prima zi de școală. Combustibil la școli asigurat în proporție de 60% Din cele 621 de unități școlare din Vrancea, 507 dispun de încălzire pe bază de combustibil solid. În aceste unități s-au refăcut și verificat sobele, iar aprovizionarea cu lemne de foc s-a realizat în proporție de 60%. În cazul a 98 de unități de învățămînt din mediul urban, multe au instalații vechi, chiar de peste 20 de ani și necesită lucrări costisitoare. Cele mai mici cheltuieli au necesitat instalațiile de încălzire cu combustibil solid de la Åžcolile Homocea, Vulturu, Bolotești, Movilița și Grupul Åžcolar Dumitrești, cele cu combustibil lichid de la Åžcoala Nr.1 din Gugești, Grupul Åžcolar Agricol Odobești și cele cu combustibil gazos de la Colegiul Unirea, Grupul Åžcolar Agricol Focșani, Grădinița Nr.4 și școlile din Adjud. Inspectorul general Enache Mîndrescu și-a exprimta convingerea că începutul noului an școlar va găsi sistemul de învățămînt preuniversitar din județul Vrancea, „pregătit să asigure condiții normale de instrucție și educație” pentru cei 60.000 de preșcolari și elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?