Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Prima zi de bacalaureat a trecut cu bine


Doar 4 din cei 992 elevi care s-au prezentat ieri la proba orală de limba și literatura română nu au reușit să obțină un minim 5. Astăzi, de la ora 8.00, sînt așteptați să susțină această probă ceilalți 1.484 de elevi. Din totalul de 2.476 de elevi înscriși la bacalaureat, 2.310 sînt absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a, ceilalți 166 fiind restanțieri. Cel mai în vîrstă participant la această sesiune de examene are 44 de ani, fiind urmat imediat de un coleg de „doar” 37 de ani. Profesorii de limba și literatura română spun că subiectele au fost accesibile pentru elevi. „Subiectele au urmărit programa școlară. Timpul de 15 minute prevăzut pentru fiecare elev a fost suficient, iar profesorii au luat în calcul și emoțiile, ținînd cond că la această probă nu se acceptă contestații și elevul care nu a trecut proba nu mai poate continua examenul”, ne-a declarat Maria Lupu, inspector de limba și literatura română. Elevii și părinții aflați alături de ei, au recunoscut că subiectele nu au fost deloc grele. „A fost destul de ușor, mai ales că de multe ori profesorii au făcut cu noi simulări în care am avut subiecte asemănătoare cu cele de astăzi. Am luat zece, deși am avut mari emoții”, ne-a declarat Andreea Ardeleanu, absolventă a Liceului Pedagogic „Spiru Haret”. În ciuda emoțiilor elevilor înainte de intrarea la examen, cei mai mulți ieșeau bucuroși din săli, majoritatea fiind notați cu note peste 7. Conform informațiilor primite de la ISJ, doar patru elevi au picat examenul de bacalaureat din cei 996 care s-au prezentat în prima zi la proba orală de limba și literatura română. Unul dintre aceștia, după cum ne-au declarat colegii săi, a reușit să-i uimească pe profesori cu un răspuns original la întrebarea „Ce este Ion Creangă”. „Poet”, a răspuns simplu, elevul picat. Examinarea din prima zi a probei orale la limba și literatura română s-a încheiat la ora 20.00, rezultatele fiind imediat afișate, iar președinții de comisii, care au intrat in posesia unei parole, le-au introdus în aplicația națională deschisă de MEC. Astăzi, începînd cu ora 8.00, va începe cea de a doua zi a examinării orale la proba de limba și literatura română. Toți elevii cu dizabilități au promovat prima probă Toți cei 22 de elevi cu dizabilități de la Åžcoala „Elena Doamna” au reușit să promoveze proba orală de limba și literatura română. La examenul care s-a desfășurat la Grupul Åžcolar Agricol Focșani a participat și un interpret, cu ajutorul căruia elevii au putut să se facă înțeleși, primind note între cinci și opt. „Elevii au fost bine pregătiți și am fost chiar impresionată de unul dintre aceștia, care a «vorbit» foarte frumos prin limbajul semnelor, despre Lucian Blaga”, ne-a spus emoționată Maria Lupu, inspector de limba și literatura română. Anul trecut au susținut bacalaureatul primii 14 absolvenți ai acestei școli speciale, patru dintre aceștia fiind admiși la Facultatea de Stomatologie din Iași. Bacalaureatul reprezintă nu doar un examen școlar, ci și unul de maturitate. La romani, pragul maturității era trecut prin îmbrăcarea „togii virile”, ceea ce presupunea întreceri de toate genurile. Cel mai bun dintre concurenți primea titlul de „primus inter pares”. Vechii greci nu aveau școli de stat ci doar particulare. Nu existau vacanțe propriu-zise, dar zilele de sărbătoare erau atît de multe la greci, încît elevii nu riscau să se surmeneze. Nu erau nici programe școlare, profesorii predau ceea ce doreau, dar muzica era materie obligatorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?