Un vrincean a fost fost diagnosticat cu multiple traumatisme după ce a fost injunghiat cu un cuțit in abdomen și impuns cu o furcă in brațul sting. Mihăiță Åžandru (33 ani) din Vizantea-Livezi se afla, ieri seară, la un bar din localitate, in compania unor prieteni. La un moment dat, după cum afirmă polițiștii, pe fondul geloziei și a unor neințelegeri, intre Mihăiță și alte trei persoane, Ion Åž., Cornel și Gabriela Åž., a avut loc o altercație spontană. „Cind mă aflam pe ringul de dans, am dat cu piciorul intr-o sticlă cu bere pe care o găsisem pe jos. Din nefericire sticla a lovit o femeie. Imediat, soțul acesteia și fratele său au venit la mine și au inceput să mă lovească. Am ieșit afară, dar Costel a scos un cuțit și m-a injunghiat de două ori. Am căzut, dar am fost ințepat in mină cu o furcă de fratele său Cornel, după care nu mai știu nimic. imi mai amintesc că a sosit Poliția, iar apoi am ajuns la spital”, ne-a declarat Mihăiță Åžandru la citeva ore după operația la care a fost supus. Medicii secției ATI au constatat că loviturile aplicate de agresori nu au atins nici un organ vital. Pacientul este hotărit să-i dea in judecată pe agresorii săi. in funcție de numărul zilelor de spitalizare se va face incadrarea juridică a faptei.